Weekend pe gheață: Caro IceLand își deschide porțile

Patinoarul Caro IceLand, aflat lângă Hotelul Caro din nordul Capitalei, își deschide oficial porțile sâmbătă, 29 noiembrie 2025, și va rămâne funcțional până la 1 februarie 2026. Bucureștenii sunt așteptați la o iarnă activă, cu patinaj, hochei, seri tematice și surprize pentru toate vârstele.
Proiectul este inițiat de Hotelul Caro, iar în acest sezon vine cu două noutăți: Nissan România susține zona de hochei, iar Biblioteca Metropolitană București aduce conceptul „bibliotecă pe patine”, o zonă de lectură adaptată pentru vizitatori.
Patinoarul este situat pe Bd. Barbu Văcărescu 164A, Sectorul 2, și funcționează în sesiuni de 90 de minute, cu pauze de 15 minute pentru refacerea gheții.
Programul zilnic (29 noiembrie 2025 – 1 februarie 2026)
- 11:45–13:15
- 13:30–15:00
- 15:15–16:45
- 17:00–18:30
- 18:45–20:15
- 20:30–22:00
Organizatorii precizează că programul poate suferi modificări în funcție de rezervări și de condițiile meteo.
Prețuri Caro IceLand – sezonul de iarnă
- Acces patinoar: 40 lei / sesiune
- Abonament 10 intrări: 360 lei
- Închiriere patine standard: 20 lei / sesiune
- Închiriere patine pro: 100 lei / sesiune
- Închiriere pinguin: 30 lei / sesiune
- Ascuțire patine: 30 lei / pereche
Plata se face exclusiv cu cardul, fie la casierie, fie online. Rezervările sunt necesare doar pentru grupuri mari sau evenimente private.
Vizitatorii găsesc o zonă dedicată cu:
- hot-dog Käse, mozzarella sticks, pizza,
- clătite cu gem sau Nutella,
- vin fiert, ceai aromat și ciocolată caldă.
De asemenea, zona de lounge poate fi închiriată pentru petreceri private și evenimente corporate.
Evenimente speciale în această iarnă la Caro IceLand
- Caro Christmas Trophy – turneu de hochei pentru copii → 20 decembrie 2025
- Caro Girls Cup – turneu de hochei pentru doamne → 1 februarie 2026
- Seri tematice cu DJ, karaoke și activități pentru familii și companii
- Cursuri de inițiere în patinaj pentru copii → sâmbăta și duminica, 09:30–11:30
- Seri de hochei → marți și joi, 20:30–22:00
