USR decide astăzi nominalizările pentru Apărare și Economie în Guvern

Comitetul Politic al USR se reunește vineri, de la ora 12.00, pentru a vota nominalizările partidului pentru două portofolii-cheie din Guvern: Ministerul Apărării și Ministerul Economiei. Deciziile vizează atât ocuparea unui portofoliu rămas vacant, cât și o posibilă reconfigurare a responsabilităților în Executiv.
Potrivit USR, actualul ministru al Economiei, Radu Miruță, este propus pentru funcția de ministru al Apărării, cu rang de vicepremier. Pentru conducerea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, partidul îl propune pe senatorul Irineu Darău.
Reprezentanții USR susțin că nominalizarea lui Radu Miruță la Apărare este una „firească”, invocând rigoarea de care acesta ar fi dat dovadă în activitatea guvernamentală și implicarea sa în implementarea Programului SAFE, care vizează înzestrarea Armatei și cooperarea dintre Ministerul Apărării și industria națională de apărare aflată în coordonarea Ministerului Economiei.
„În cele șase luni de mandat la Ministerul Economiei, am demonstrat că pot pune o instituție pe direcția corectă, că pot elimina nedreptăți și că știu cum să valorific resursele naturale ale României. Consider esențial să consolidăm sectorul Apărării și să modernizăm capacitățile industriale, astfel încât România să fie mai bine pregătită pentru provocările actuale de securitate”, a declarat Radu Miruță, citat de Mediafax. Acesta a precizat că, din poziția de vicepremier, va urmări continuitatea proiectelor începute la Economie și s-a declarat „onorat” de nominalizare.
Pentru Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, USR îl propune pe senatorul Irineu Darău. Potrivit partidului, acesta are o experiență profesională de peste 15 ani în mediul privat, inclusiv în proiecte internaționale din domeniile industrial, financiar și tehnologic, cu activitate în arhitectură software și coordonare de proiecte.
„Sunt onorat și responsabilizat de încrederea pe care colegii din USR mi-o acordă. Îmi asum misiunea de a continua reformele începute și de a promova o mai bună gestionare a companiilor de stat, precum și digitalizarea accelerată a serviciilor publice esențiale”, a declarat Irineu Darău.
Postul de ministru al Apărării a devenit vacant după demisia lui Ionuț Moșteanu, care a explicat că nu dorește ca discuțiile legate de trecutul său să afecteze activitatea actualului Guvern. Decizia finală privind nominalizările USR urmează să fie luată în urma votului din Comitetul Politic.
