Un copil de 11 ani a murit de rabie după contactul cu un liliac

Un băiat de 11 ani din Canada a murit de rabie după ce a avut contact cu un liliac, fără ca familia să observe vreo mușcătură sau rană vizibilă. Cazul, considerat extrem de rar, a fost făcut public pentru a atrage atenția asupra riscurilor expunerii la animale sălbatice, mai ales atunci când este vorba despre lilieci.
Incidentul s-a petrecut în vara anului 2024, în nordul provinciei Ontario. Copilul s-a trezit în timpul nopții după ce un liliac i s-a așezat pe față, acoperindu-i nasul și gura. Băiatul a îndepărtat animalul cu mâna, iar tatăl său l-a prins și l-a eliberat afară.
La acel moment, părinții nu au observat sânge, zgârieturi sau urme de mușcătură, iar copilul nu acuza dureri. Din acest motiv, familia nu a considerat necesar să meargă de urgență la medic.
Simptomele au apărut după aproximativ 19 zile. La început, copilul a avut o stare generală modificată și un disconfort greu de explicat, apoi starea lui s-a agravat rapid. Au urmat furnicături și amorțeli pe o parte a feței, episoade de vărsături și semne neurologice severe.
Pentru că nu exista o mușcătură evidentă, medicii au luat inițial în calcul alte diagnostice mai frecvente. Pe măsură ce boala a evoluat, s-a ajuns însă la concluzia că era vorba despre rabie.
Copilul a fost internat la terapie intensivă, dar în momentul în care rabia devine simptomatică și ajunge la nivelul sistemului nervos, opțiunile de tratament sunt extrem de limitate. Starea lui s-a deteriorat, iar după mai bine de două săptămâni medicii au oprit suportul vital. Băiatul a murit în spital, cu părinții alături.
Cazul a fost făcut public la solicitarea familiei, care a dorit ca tragedia să fie folosită pentru prevenirea altor situații similare. Medicii atrag atenția că mușcăturile de liliac pot fi atât de mici încât nu lasă urme vizibile pe piele.
Specialiștii spun că orice contact direct cu un liliac, mai ales în zona feței, trebuie tratat ca o urgență medicală. Chiar dacă nu există sânge sau răni vizibile, este recomandată evaluarea rapidă de către un medic și, dacă este cazul, administrarea profilaxiei post-expunere.
Cazul a fost publicat în Canadian Medical Association Journal și preluat de presa internațională. Este primul caz de rabie dobândită local în Ontario după 1967 și unul dintre foarte puținele cazuri de acest fel înregistrate în Canada.
Deși infecțiile la oameni sunt rare, liliecii rămân o sursă cunoscută a virusului rabic. Medicii subliniază că riscul nu trebuie ignorat, chiar dacă doar o mică parte dintre lilieci sunt purtători ai virusului.
În România, un caz de infectare cu rabie de la liliac a fost raportat în 2009, la Brașov, unde un bărbat a fost mușcat de un deget. Un alt incident a fost semnalat în 2025, la Iași, unde o femeie de 69 de ani a fost zgâriată de un liliac găsit în balconul locuinței.
Rabia este o boală rară, dar extrem de gravă. Tocmai de aceea, medicii recomandă ca orice contact direct cu animale sălbatice, în special lilieci, să fie urmat de un consult medical cât mai rapid.
