Ultimul salut pentru Jolt Kerestély: foaierul „Constantin Tănase”, plin de flori, lumânări și amintiri

La intrarea Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, afișele mari cu chipul compozitorului și coroanele așezate de o parte și de alta au transformat trotuarul într-un culoar de reculegere. Oamenii au intrat pe rând, încet, cu flori în mâini, iar panglicile albe cu mesaje de rămas-bun au făcut, de la primele ore, o „hartă” a unei bresle unite în același gest: ultimul omagiu.

În interior, atmosfera a fost una de liniște densă. În foaier, aranjamentele florale albe au înconjurat zona de priveghi, iar masa de omagiu – cu o fotografie a compozitorului și discuri/albume expuse – a spus, fără cuvinte, cât de mult a însemnat muzica lui pentru cei care l-au ascultat și l-au cântat. Din imaginile surprinse la fața locului se vede și un detaliu rar întâlnit la astfel de ceremonii: nu doar flori, ci și „urme” ale unei cariere puse pe masă, ca într-o mică expoziție personală.

În aceeași zi, pe la sicriu au trecut artiști și prieteni apropiați ai compozitorului. Au fost văzuți și menționați ca prezenți la priveghi Fuego și Corina Chiriac, alături de Petre Geambașu și Stela Enache, veniți cu flori și lumânări. În paralel, au continuat să sosească zeci de coroane, iar unele mesaje au trimis direct la titlurile care i-au făcut numele nemuritor: „Tăcutele iubiri…”, scris ca o promisiune că melodia va rămâne.

Printre cele mai emoționante momente a fost reacția lui Fuego, vizibil afectat. În mesajele sale, compozitorul apare nu doar ca autor de șlagăre, ci ca un mentor și un om al detaliului, cu o răbdare „de școală veche” și o căldură discretă. Artistul a vorbit despre colaborările lor – cântece, albume și întâlniri repetate prin țară – ca despre o relație de familie artistică, în care Kerestély a rămas reperul calm, care îți dădea încredere fără să ridice vocea.

Stela Enache a rezumat, în câteva rânduri, o idee pe care mulți o repetau în șoaptă în foaier: dincolo de succes, compozitorul a rămas „un om cald, generos”, mereu aproape de cei cu care lucra. Iar Petre Geambașu a ales o imagine puternică, legată chiar de cel mai cunoscut titlu al său: „Copacul” – văzut ca simbol al rezistenței și al rădăcinilor pe care le-a lăsat în muzica ușoară românească. În același registru, Eva Kiss și Mirabela Dauer au trimis coroane cu mesaje de rămas-bun, care au completat peisajul de alb și verde din foaier.

Biografia lui Zsolt (Jolt) Kerestély are, la bază, disciplina muzicianului format „la instrument”: născut la 12 mai 1934, în Șiclod (Harghita), într-o familie de preoți reformați, a început cu orga și pianul, apoi și-a continuat drumul la Cluj, la Conservator. De aici începe povestea unui compozitor legat de „epoca de aur” a festivalurilor și a vocilor mari, cu un stil melodic care a făcut punte între scenă, radio și publicul larg.

Moștenirea lui e greu de cuprins într-o singură listă, dar câteva repere se aud imediat în memoria colectivă: „Copacul” (lansată în 1975, devenită ulterior hit și dincolo de granițe), „Tăcutele iubiri” sau „Lumea de dragoste”. Se vorbește despre peste 700 de piese semnate de el, iar în ultimii ani – spun cei apropiați – s-a întors tot mai mult către lucrări instrumentale pentru pian, ca într-un cerc care se închide la aceeași sursă: sunetul pur.

Priveghiul a fost organizat la Teatrul „Constantin Tănase”,urmând ca înmormântarea să aibă loc vineri la Cimitirul Bellu la orele 12:00. Iar în foaier, între coroane, lumânări și pași care nu voiau să facă zgomot, a rămas senzația aceea rară: că unele melodii nu aparțin doar unui autor, ci unei întregi generații care le duce mai departe, chiar și atunci când cortina cade.