Târgul de Crăciun de la Romexpo – „Târgul Nordului”, între potențial și realitatea unei duminici pustii

Târgul de Crăciun de la Romexpo, cunoscut și sub numele de „Târgul Nordului”, este deschis în perioada 28 noiembrie – 4 ianuarie și promite să fie unul dintre cele mai ample evenimente de iarnă din Capitală. Vizitat într-o duminică rece, la prânz, târgul a oferit însă o imagine surprinzătoare: spațiul era aproape pustiu, iar majoritatea căsuțelor erau închise, în ciuda intervalului orar care, în mod normal, ar trebui să aducă public numeros.

Într-o discuție purtată cu o doamnă care deține o căsuță de jucării, aceasta a confirmat că lipsa vizitatorilor nu este un fenomen izolat. Potrivit ei, târgul este slab frecventat încă de la deschidere, explicația fiind, în opinia comercianților, faptul că evenimentul a fost lansat prea devreme, înainte ca publicul să intre cu adevărat în atmosfera sărbătorilor. Cu toate acestea, există speranța ca lucrurile să se schimbe pe măsură ce se apropie Crăciunul.

Din punct de vedere al dotărilor, „Târgul Nordului” stă bine. Zona este amplu decorată, iluminată festiv și include numeroase atracții pentru copii și familii: roata panoramică, tiribombe, ateliere pentru copii (50 de lei intrarea), Căsuța lui Moș Crăciun (50 de lei acces), precum și un patinoar amplasat chiar la intrare, unde patinele sunt incluse în prețul biletului. Există și o zonă de food cu mâncare tradițională, dulciuri și vin fiert, însă, în ziua vizitei, multe dintre căsuțe erau închise.

Târgul dispune și de o scenă pentru concerte și spectacole, iar programul artistic anunțat este unul generos. Chiar la momentul plecării noastre urma să înceapă un concert, însă în fața scenei nu se afla aproape nimeni. Pe scenă era artista Klaudia, interpretând piesa „Du-mă, vântule”, într-o imagine aproape simbolică pentru atmosfera generală din târg, perfect sincronizată cu vremea rece și cu lipsa publicului.

Organizatorii mizează însă pe un program consistent de evenimente pentru a atrage vizitatori în perioada următoare. Printre artiștii anunțați se numără Fuego (19 decembrie), Nicola (20 decembrie), Gașca Zurli (21 decembrie), Connect-R (23 decembrie) și Ducu Bertzi (25 decembrie), alături de alți invitați care vor urca pe scenă până la finalul târgului.

Este cu atât mai surprinzătoare imaginea unei duminici aproape goale, cu cât Târgul de Crăciun de la Romexpo are aproape tot ce îi trebuie pentru a deveni un punct major de atracție: spațiu generos, acces facil, dotări moderne, activități pentru copii și un line-up artistic solid. Rămâne de văzut dacă, odată cu apropierea Crăciunului și cu debutul concertelor importante, „Târgul Nordului” va reuși să-și atingă potențialul și să aducă atmosfera de sărbătoare promisă.

