Șeful Autorității pentru Digitalizarea României a fost demis

Conducerea Autorității pentru Digitalizarea României se schimbă, după criticile dure formulate de ministrul Economiei, Irineu Darău. Dragoș Cristian Vlad a fost demis din funcția de președinte al ADR, iar instituția va fi condusă de Aurel-Cătălin Giulescu.
Ministrul Economiei a anunțat schimbarea într-o postare publică, în care a vorbit despre nevoia unui „reset” la ADR și despre întârzieri majore în procesul de digitalizare a administrației.
Irineu Darău a acuzat instituția de probleme repetate în gestionarea unor proiecte importante, de la Cloudul Guvernamental până la platforme esențiale precum Ghișeul.ro și SEAP. Potrivit ministrului, blocajele și lipsa unei viziuni clare au afectat direct serviciile digitale folosite de cetățeni.
„Nu se mai poate continua cu frâna de mână trasă în digitalizarea României”, a transmis Irineu Darău, susținând că eșecurile din ultima perioadă trebuie să aibă consecințe.
Noul președinte al Autorității pentru Digitalizarea României este Aurel-Cătălin Giulescu, numit în funcție cu rang de secretar de stat. Decizia a fost publicată pe 30 aprilie în Monitorul Oficial.
Giulescu a fost consilier de stat în aparatul de lucru al vicepremierului Oana Gheorghiu și a condus anterior Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor.
