Sectorul 5 | Incendiu într-un bloc: un rănit și 30 evacuați

Un incendiu a izbucnit luni, la prânz, într-un apartament de pe strada Popovici Nicolae (Sectorul 5), iar o persoană a suferit arsuri și a fost transportată la spital. Din imobil au fost evacuate 30 de persoane.
Potrivit informațiilor transmise de pompieri, flăcările s-au manifestat într-un apartament situat la etajul 3, cu degajări mari de fum, inclusiv pe casa scării. Au fost formate echipe de căutare-salvare pentru verificarea și evacuarea eventualelor persoane surprinse în interior.
„Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari de fum într-un apartament de la nivelul etajului 3. Casa scării este inundată cu fum.”
Persoana evacuată din apartamentul afectat, cu arsuri, a fost preluată de echipajele medicale și transportată la Spitalul Universitar de Urgență București, conform informării operative.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 12:30, fiind afectată o suprafață de aproximativ 15 metri pătrați din locuința în care a izbucnit focul.
La intervenție au participat 4 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, 3 echipaje SMURD și, în sprijin, un echipaj al Serviciului de Ambulanță.
