Sector 1 | Trafic blocat la prima oră la Arcul de Triumf

Nordul Capitalei a fost paralizat încă de la ora 6:00 în această dimineață, după ce mai mulți șoferi au semnalat pe grupurile locale o modificare bruscă a timpilor de semaforizare în zona Arcului de Triumf. Potrivit utilizatorilor din „Sesizări Sector 1”, schimbarea ar fi fost făcută ieri, 23 noiembrie 2025, iar efectele s-au resimțit imediat în traficul de astăzi.
„Bună dimineața, aveți idee de ce s-au schimbat timpii de semaforizare de la Arcul de Triumf? Pare că schimbarea s-a făcut pe 23 noiembrie”, a scris un internaut într-o postare devenită virală
Șoferii susțin că între Casa Presei și Arcul de Triumf se fac peste 40 de minute, iar zona s-a transformat într-o „mare parcare”. În postarea publicată astăzi, 24 noiembrie, aceștia spun că traficul este „blocat integral”, iar ambuteiajele s-au extins până în cartierele din nordul Sectorului 1.
„Între Casa Presei și Arcul de Triumf se stă peste 40 de minute – e o parcare uriașă. La ora 6:45 s-a blocat și intersecția de la Casa Presei, apoi tot nordul S1”, precizează un alt utilizator.
Unii șoferi cred că problema nu ține doar de semaforul de la Arcul de Triumf. „Cred că au fost schimbați timpii la alt semafor și când intri în intersecție, deja sunt mașini acolo. Și nu mai sunt vizibile liniile de marcaj”, a comentat un internaut.
Altul a ironizat lipsa de reacție a autorităților: „Primăria Sectorului 1 o să răspundă la întrebare când o să răspundă și la întrebarea ‘Cât de mare e un ou mic?’”. Acesta susține că modificarea ar fi fost gândită „special” pentru a descuraja traficul auto și a încuraja transportul public.
Potrivit datelor din Google Maps, traseul dintre Piața Presei și Arcul de Triumf (1,8 km) se parcurgea în această dimineață în 15–19 minute, confirmând traficul îngreunat raportat de locuitori.
