În sectorul tău

Sector 6 | Un nou loc de joacă a fost deschis pe strada Cetatea Histria

I.O. ·

Un nou loc de joacă a fost deschis în Sectorul 6, pe strada Cetatea Histria nr. 3-5. Spațiul, amenajat pe o suprafață de 815 metri pătrați, a fost dat în folosință sâmbătă, 4 aprilie, și este destinat copiilor din zonă.

Noul loc de joacă este dotat cu leagăne, tobogane, trambulină, balansoar, jocuri pe arc, tub de cățărare și un complex multifuncțional. În plus, a fost instalat și un echipament adaptat pentru copiii cu dizabilități, astfel încât spațiul să poată fi folosit în condiții de siguranță de cât mai mulți copii.

Zona a fost complet amenajată, cu alei, iluminat și coșuri de gunoi, iar suprafața de joc a fost acoperită cu tartan, material folosit pentru a reduce impactul în cazul căzăturilor și pentru a proteja articulațiile celor mici.

Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 a anunțat că alte trei locuri de joacă se află acum în lucru, pe Splaiul Independenței 202E, Veteranilor nr. 19 și Bulevardul Timișoara nr. 10. Până în acest moment, nu a fost comunicat un termen clar pentru finalizarea acestora.

Tot în Sectorul 6, autoritățile pregătesc și amenajarea Parcului Grozăvești. Proiectul vizează un teren de aproximativ 3,5 hectare, iar lucrările ar urma să înceapă după încheierea licitației. Investiția este estimată la peste 5 milioane de euro, însă calendarul efectiv al șantierului depinde de finalizarea procedurilor și de eventualele contestații.