Sector 6 | Un bloc din zona Favorit va fi reabilitat cu fonduri europene

Primăria Sectorului 6 a anunțat lansarea proiectului Favorit+, o inițiativă de regenerare urbană selectată pentru finanțare europeană în cadrul programului European Urban Initiative.
În cadrul proiectului, un bloc de patru etaje din zona Favorit va fi modernizat printr-o metodă „verde”, cu soluții și materiale naturale pentru izolare (precum vată și fân), acoperiș verde, panouri fotovoltaice și un bazin de retenție pentru apele pluviale. Imobilul vizat este pe Aleea Țincani nr. 1.
Pe lângă reabilitarea blocului, planul include și amenajarea unui centru comunitar de inovare în fostul Restaurant Favorit, clădire care urmează să fie consolidată, recompartimentată și renovată.
Valoarea totală a proiectului este estimată la 6,2 milioane de euro, din care 4,9 milioane de euro reprezintă finanțare nerambursabilă. Pentru Sectorul 6 este menționată o finanțare directă de 2,3 milioane de euro, la care se adaugă o cofinanțare de 578.968 euro.
Finalizarea proiectului este estimată pentru primăvara anului 2029, iar în perioada următoare administrația locală urmează să transforme ideile într-un caiet de sarcini și să lanseze licitațiile pentru proiectare și execuția lucrărilor.
