Sector 6 | Primăria avertizează: vizele de flotant fictive aduc dosar penal

Primăria Sectorului 6 atrage atenția că obținerea unei vize de flotant fără a locui la adresa declarată este o practică ilegală, sancționată de lege. Avertismentul vine după ce, în mediul online, au apărut anunțuri în care unele persoane oferă „luare în spațiu” contra cost, mai ales la adrese din apropierea școlilor.
Potrivit primăriei, astfel de demersuri pot avea consecințe serioase atât pentru cei care solicită viza pe baza unei adrese fictive, cât și pentru proprietarii care acceptă înregistrarea. În astfel de situații, viza poate fi anulată, iar cei implicați pot fi cercetați pentru fals în declarații, infracțiune prevăzută de Codul Penal.
Administrația locală precizează că Poliția face verificări la adresele declarate, pentru a stabili dacă solicitantul locuiește în mod real acolo.
Ce trebuie să știi despre viza de flotant
Primăria Sectorului 6 reamintește că viza de reședință:
- se acordă doar persoanelor care locuiesc mai mult de 15 zile la o altă adresă decât cea din actul de identitate;
- necesită un document care dovedește dreptul de a locui la adresa respectivă (de exemplu: contract de închiriere înregistrat la ANAF, contract de comodat, contract de cămin, act de proprietate), prezentat în original; dacă solicitantul nu este proprietar, trebuie să se prezinte și proprietarul;
- este valabilă maximum un an;
- implică declarații pe propria răspundere atât din partea solicitantului, cât și a proprietarului, privind corectitudinea datelor.
De asemenea, dacă la aceeași adresă sunt deja înregistrate cel puțin două persoane cu viză de flotant, Poliția Națională poate fi notificată pentru verificări. Iar dacă într-un imobil figurează deja peste zece persoane cu domiciliu și reședință temporară, înscrierea unei noi vize de flotant nu mai este posibilă.
Primăria Sectorului 6 le cere cetățenilor să respecte legea și să evite „soluțiile” din online care pot duce la probleme penale.
