Sector 6 | Prima oră de sport imersivă lansată la Școala 161

Abandonul școlar și gradul scăzut de incluziune din școlile românești rămân două dintre problemele majore ale sistemului educațional, mai ales în cartierele și localitățile unde lipsa resurselor și demotivarea afectează direct parcursul școlar al copiilor.
În acest context, soluțiile clasice par tot mai greu de aplicat, iar educația are nevoie de abordări noi, adaptate realităților prezentului.
Pentru a-i ajuta pe elevi și a-i apropia mai mult de procesul de învățare, Asociația FDP – Protagoniști în educație lansează vineri, 30 ianuarie 2026, în sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 161 din București, prima oră de sport imersivă din România, printr-un sistem inovator care a dat deja rezultate la nivel global: Lü System.
Utilizarea acestui sistem urmărește să aducă conținutul educațional mai aproape de fiecare copil, indiferent de condiția socială sau de eventuale diagnostice care îi pot afecta învățarea. Practic, terenul de sport devine un spațiu de învățare incluziv, imersiv și prietenos.
În cadrul orei, accentul cade pe implicarea activă a copiilor, pe lucrul în echipă și pe învățarea multisenzorială, prin activarea simultană a simțurilor vizual, auditiv, tactil și kinestezic. Scopul este ca elevii să înțeleagă mai ușor, să rețină mai bine și să participe real la procesul educațional. Învățarea devine experiență, nu obligație, iar informația școlară devine mai accesibilă inclusiv pentru copiii fără suport acasă sau pentru cei cu cerințe educaționale speciale.
Proiectul este nou în România, însă are deja rezultate la nivel global: peste 1 milion de copii din aproximativ 35 de țări au participat la activități Lü, acumulând peste 1,5 milioane de ore de învățare activă, în contexte educaționale diverse, inclusiv în comunități vulnerabile.
„Am ales să organizăm primul spațiu de învățare multisenzorială într-o școală din cartierul Giulești tocmai pentru că este o zonă unde provocările sunt reale și vizibile. Credem că educația se poate transforma doar dacă intervenim acolo unde este cea mai mare nevoie. Prin acest instrument, copiii sunt încurajați să comunice liber și asumat, să lucreze în echipă, să își exprime emoțiile, să fie prezenți, curioși și implicați în propria educație. Ne dorim să fie o invitație la un alt mod de a face școală”, transmite Carmen Andreșoi, director executiv, FDP – Protagoniști în educație.
Cum ajută învățarea multisenzorială la prevenirea abandonului școlar
Impactul unei astfel de abordări asupra prevenirii abandonului școlar este multiplu: crește motivația elevilor de a veni la școală, ceea ce poate reduce absenteismul; scade sentimentul de eșec, pentru că fiecare copil poate participa în ritmul său, fără teama de a greși; susține incluziunea reală, prin integrarea naturală a copiilor cu dificultăți de învățare sau cerințe educaționale speciale; îmbunătățește relațiile dintre elevi, prin activități de echipă care dezvoltă empatia, cooperarea și respectul reciproc; și creează o legătură emoțională pozitivă cu școala, considerată esențială pentru menținerea copiilor în sistemul educațional.
Potrivit organizației, FDP – Protagoniști în educație va sprijini integrarea sistemului în metodele de predare ale cadrelor didactice, dar și în cadrul programului Școala Socială Sportivă Real Madrid, un program de prevenire a abandonului școlar prin sport, derulat în cartierele de la marginea Bucureștiului, cu sprijinul DGASPC Sector 3 și Primăria Sector 3, Primăria Sector 6 și DGASPC Sector 6, precum și prin parteneriate cu școlile din sector.
Sistemul a fost achiziționat cu sprijinul mai multor parteneri privați, companii care au considerat necesară schimbarea modului de învățare pentru a reduce decalajul social și pentru a facilita accesul la educație al tuturor copiilor.
„Sperăm că accesibilizarea educației va crește interesul copiilor pentru învățare, iar drumul către liceu, pentru un copil născut într-un cartier de la marginea Bucureștiului, va deveni mai accesibil. Un viitor demn se poate construi doar prin acces la educație, iar motto-ul echipei FDP este: Educația schimbă viața!”, a mai transmis Carmen Andreșoi, director executiv, FDP – Protagoniști în educație.
