Sector 6 | Parcul Grozăvești are autorizație, lucrările încep după licitație

Parcul Grozăvești intră în etapa de execuție, după ce Primăria Sectorului 6 a anunțat emiterea autorizației de construire pentru acest proiect. Lucrările vor începe după finalizarea licitației și desemnarea constructorului, moment în care va fi emis și ordinul de începere.
Contractul pentru amenajarea noului parc are o valoare de 16.385.912,73 lei, iar proiectul beneficiază și de finanțare europeană. Licitația pentru execuție a fost lansată în SEAP în luna martie, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 1 aprilie 2026, ora 15:00. Ofertele depuse trebuie să rămână valabile până la 1 septembrie 2026.
Noul parc va fi amenajat pe o suprafață de aproximativ trei hectare și va include mai multe zone destinate relaxării și activităților în aer liber. În plan apar spații verzi ample, peluze, terenuri de joacă și de sport, inclusiv pentru fitness, baschet și volei, dar și foișoare pentru lucru în aer liber, hamace și un loc special amenajat pentru câini.
Proiectul mai prevede construirea unui turn de belvedere cu o înălțime de 14 metri și a unei piațete destinate evenimentelor. În zona de vegetație, autoritățile anunță plantarea a 355 de arbori, în completarea celor 479 existenți, precum și 1.500 de arbuști noi. De asemenea, pe o suprafață de 2.900 de metri pătrați vor fi introduse plante perene și ornamentale.
Unul dintre elementele speciale ale amenajării va fi amplasarea unui vagon de metrou, cu o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, în partea de nord a parcului. Acesta ar urma să fie folosit pentru expoziții, activități educaționale și spații de odihnă pentru vizitatori.
La marginea parcului vor fi create perdele de vegetație, gândite pentru a crește siguranța și pentru a reduce efectele zgomotului și poluării din zonă. După desemnarea constructorului, administrația locală va putea trece la faza efectivă a lucrărilor pentru unul dintre proiectele verzi anunțate în Sectorul 6.
