Sector 3 | Târg educațional pentru învățământul dual, în luna mai

Primăria Sectorului 3 organizează, în perioada 8–9 mai 2026, Târgul Educațional pentru Învățământ Dual, un eveniment dedicat elevilor și părinților interesați de oferta liceelor tehnologice și de oportunitățile de formare profesională.
Târgul va avea loc între orele 10:00 și 18:00, la Școala de Arte nr. 5, de pe strada Pictor Gheorghe Petrașcu nr. 49. Evenimentul este gândit ca un spațiu de informare și orientare, în care participanții vor putea afla mai multe despre avantajele învățământului dual.
Potrivit organizatorilor, scopul principal este creșterea nivelului de informare privind utilitatea învățământului de meserii și schimbarea percepției asupra acestei forme de pregătire, care combină studiul teoretic cu formarea practică în companii.
Cei prezenți vor putea descoperi oferta educațională a liceelor tehnologice din Sectorul 3, vor putea discuta direct cu reprezentanții unităților de învățământ și ai mediului economic și vor primi informații despre calificările disponibile, condițiile de studiu, bursele acordate și șansele de angajare după finalizarea cursurilor.
Învățământul dual se adresează absolvenților de gimnaziu cu vârsta de până la 26 de ani și are o durată de 3 ani. La final, elevii obțin o calificare profesională de nivel 3, recunoscută la nivelul Uniunii Europene.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Camera Franceză de Comerț și Industrie în România, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
