Sector 2 | Servicii medicale gratuite pentru persoane vulnerabile

Persoanele vulnerabile din Sectorul 2 vor putea beneficia, în luna aprilie, de servicii medicale gratuite oferite în cadrul unei clinici mobile. Campania este organizată printr-un parteneriat între DGASPC Sector 2 și Asociația Caravana cu Medici, iar consultațiile sunt programate pentru zilele de 18 și 19 aprilie.
Clinica mobilă va fi amplasată la sediul DGASPC Sector 2, de pe Șoseaua Pantelimon nr. 301. Pentru a putea accesa serviciile, persoanele interesate trebuie să facă o programare în prealabil, până cel târziu la data de 15 aprilie 2026.
Potrivit administrației locale, campania se adresează persoanelor de peste 18 ani care au domiciliul în Sectorul 2. În cadrul acesteia vor fi oferite analize de sânge și de urină, investigații de bază precum EKG, măsurarea tensiunii și a saturației oxigenului, evaluări generale, ecografie abdominală, consultații de medicină generală sau internă, consultații oftalmologice și recomandări medicale personalizate.
Programările se fac telefonic, în intervalul luni–joi, între 08:30 și 16:00, iar vineri între 08:30 și 13:30, la numerele puse la dispoziție de autorități. Scopul campaniei este de a facilita accesul la servicii medicale pentru persoanele aflate în situații vulnerabile din sector.
Separat, Consiliul Local Sector 2 a aprobat și acordarea unui ajutor de urgență pentru persoane și familii vulnerabile sau aflate în risc de marginalizare socială. Sprijinul financiar este de 3.500 de lei și va fi acordat într-o singură tranșă, din bugetul DGASPC Sector 2, pentru depășirea unor situații dificile.
Sursa foto: Facebook PS2
