Close
În sectorul tău

Sector 2 | Primăria vrea un Consiliu al Tinerilor cu buget de 65.000 euro

Sector 2 | Primăria vrea un Consiliu al Tinerilor cu buget de 65.000 euro
Avatar photo
  • PublishedDecember 10, 2025

Primăria Sectorului 2 propune înființarea „Consiliului Local al Tinerilor”, o structură consultativă destinată adolescenților între 16 și 18 ani, cu scopul de a încuraja implicarea civică și de a aduce perspectiva tinerilor în procesele decizionale locale. Proiectul se află în prezent în consultare publică.

Inițiativa ar urma să fie derulată pe o perioadă de patru ani, împărțită în două mandate de câte doi ani fiecare. Bugetul total propus este de 320.000 lei (aproximativ 65.000 de euro), sumă care acoperă activități de formare, evenimente, logistică și organizare.

Cetățenii pot trimite opinii sau propuneri până pe 24 decembrie, online sau direct la sediul primăriei.

În Consiliul Local al Tinerilor se pot înscrie adolescenți cu domiciliul sau reședința în Sectorul 2, cu vârste între 16–18 ani, interesați de activități civice. Minorii vor avea nevoie de acordul părinților.

Candidatura se face printr-un formular online, la care se adaugă un scurt material video de prezentare. Selecția va fi făcută de reprezentanți ai DGASPC Sector 2 și ai ONG-urilor din domeniul social și educațional.

Proiectul urmărește o reprezentare cât mai echilibrată: tineri din unitățile de învățământ, dar și adolescenți din centrele de plasament din Sectorul 2, astfel încât toate categoriile să fie incluse.

Tinerii selectați vor începe un mandat de doi ani, în urma unui moment oficial de investire. Activitatea consiliului va fi coordonată de un Birou Executiv format din 5–7 membri, responsabil de organizarea întâlnirilor, inițiativelor și comunicării cu DGASPC.

Consiliul va beneficia de sesiuni de formare, ateliere tematice, vizite instituționale și evenimente menite să îi familiarizeze pe tineri cu administrația locală și cu modul în care se iau deciziile publice.

Potrivit primăriei, Consiliul Local al Tinerilor își propune să devină un instrument prin care adolescenții pot:

  • participa activ la viața comunității;
  • fi consultați privind probleme care îi privesc direct;
  • formula opinii, propuneri și inițiative;
  • dezvolta competențe civice și sociale;
  • contribui la proiecte comunitare, educaționale și culturale.

Dacă proiectul va primi votul Consiliului Local al Sectorului 2, DGASPC va avea la dispoziție 30 de zile pentru a redacta Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Local al Tinerilor.

Structura ar putea deveni operațională chiar din prima parte a anului viitor, oferind tinerilor din Sectorul 2 un cadru organizat de participare civică și învățare directă în zona administrației publice.

Distribuie acest articol
Avatar photo
Written By
C.J.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *