Sector 2 | Come2Play: zi de sport gratuită în Parcul Național

Sâmbătă, 3 octombrie, Parcul Național din Sectorul 2 găzduiește evenimentul Come2Play, o zi de sport cu participare gratuită, deschisă tuturor vârstelor, în intervalul 10:00-17:00. Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 2 împreună cu Clubul Sportiv Oxigen București.
Accesul în parc se face dinspre Strada Maior Coravu.
Programul zilei
Înscrierile și ridicarea kiturilor încep la ora 9:00, la piațeta din fața Amfiteatrului Mihai Eminescu. De la ora 10:00 se deschide oficial evenimentul și încep activitățile cu participare liberă: mini-fotbal, șah, volei, badminton, tenis de masă, teqball, box, arte marțiale, dans, Jocurile copilăriei și Caravana ProRugby.
La ora 10:30 are loc startul crosului popular pe 2,5 km, alături de Cursa copiilor și Family Run, în paralel cu ștafeta Save the Egg, organizată la Dirt Park.
Programul continuă la ora 12:30 cu Meciul Vedetelor, iar de la ora 13:00 se dă startul la Best Trick Jam, tot la Dirt Park. Până la ora 17:00 se desfășoară turneul de baschet 3×3 pentru categoriile U12-U18, alături de activitățile libere și scena cu concursuri și premii.
Invitați speciali
Printre invitații prezenți la eveniment se numără campioana olimpică Paula Ivan, alături de Bogdan Lobonț, Toni Petrea, Alin Chița, Elis Bakaj, Florin Prunea și Gheorghe Mihali.
Informații practice
Biblioteca Metropolitană București va avea un punct de înscriere la fața locului, unde cei interesați pot obține abonamente gratuite, pentru toate vârstele.
Evenimentul se desfășoară în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană București, DGASPC Sector 2 și Centrul Cultural Mihai Eminescu.
Sursă: PrimariaSector2 (facebook.com)
