În sectorul tău

Sector 2 | Amenzi de 52.000 lei pentru încălcarea legii antifumat

I.O. ·

Poliția Locală Sector 2 a aplicat amenzi în valoare totală de 52.000 de lei pentru nerespectarea legii antifumat, în urma unor controale desfășurate în ultimele săptămâni la operatori economici din sector.

Verificările au fost făcute de echipele Direcției Control – Compartimentul Control Comercial, în special în weekend, în intervalul orar 18:00 – 02:00, în nopțile de vineri și sâmbătă. Acțiunile au vizat respectarea legislației privind interzicerea fumatului în spațiile închise unde acesta nu este permis.

Potrivit bilanțului transmis de autorități, au fost controlate 71 de locații, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni. Amenzile au vizat operatorii economici care nu au respectat obligațiile legale privind fumatul în spațiile interzise.

Poliția Locală Sector 2 anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, iar agenții economici sunt avertizați să respecte prevederile legale pentru a evita sancțiuni suplimentare.

Legea antifumat interzice fumatul în toate spațiile publice închise, la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun și în locurile de joacă pentru copii. Interdicția se aplică atât țigărilor clasice, cât și țigărilor electronice, dispozitivelor de vapat și narghilelei.