Close
În sectorul tău

Sector 1: telefoane pentru deszăpezire, urgențe sociale și medicale

Sector 1: telefoane pentru deszăpezire, urgențe sociale și medicale
Avatar photo
  • PublishedFebruary 18, 2026

În contextul ninsorilor abundente, Primăria Sectorului 1 a anunțat, pe 18 februarie 2026, mai multe linii telefonice dedicate pentru deszăpezire, urgențe sociale și sprijin medical la domiciliu, în special pentru persoane vulnerabile (persoane fără adăpost, vârstnici, persoane nedeplasabile, familii cu copii mici aflate în dificultate).

Pentru sprijin social și cazuri care țin de protecția persoanelor vulnerabile, sunt disponibile următoarele numere: Telverde pentru persoane vârstnice: 0800.800.063, Urgențe sociale: 0734.454.543, Telefonul copilului: 119. Pentru asistență medicală la domiciliu, în situații care necesită evaluare și sprijin rapid la locuință, este indicat numărul Ambulanța Caraiman: 021/9644.

Pentru deszăpezire pe drumurile aflate în administrarea Sectorului 1, cetățenii pot apela: Dispeceratul Poliției Locale: 021.9540, Serviciul Relații cu Cetățenii: 021.319.10.13 (interior 151) / 021.319.10.16, precum și Operatorul de deszăpezire Romprest: 021.9460. Pentru degajarea pomilor căzuți și a crengilor periculoase de pe domeniul public (cu prioritate când sunt blocate circulația sau accesul în clădiri) este indicat, de asemenea, Dispeceratul Poliției Locale: 021.9540.

Autoritatea locală recomandă ca, pentru preluarea rapidă a solicitărilor, la începutul apelului să fie comunicate: adresa exactă și reperele de acces, un număr de contact, o descriere scurtă a situației și mențiuni despre existența unor persoane vulnerabile la adresă. În situații de pericol imediat, cetățenii trebuie să sune la 112.

Separat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU B-IF) a raportat situația înregistrată în intervalul 17 februarie (ora 10:00) – 18 februarie (ora 06:00): în București au avut loc 91 de intervenții, pentru degajarea a 84 de copaci și 7 elemente de construcție desprinse, fiind avariate 32 de autoturisme. În Ilfov au fost 10 intervenții ( 9 copaci și 1 element de construcție desprins), cu 8 autoturisme avariate, iar ISU B-IF a precizat că nu au fost persoane rănite.
Foto: FB/ Cristina Oprea

Distribuie acest articol
Avatar photo
Written By
I.O.