Sector 1 | Apa rece se oprește pe mai multe străzi, pe 16 aprilie

Apa Nova a anunțat o întrerupere programată a furnizării apei reci în Sectorul 1, joi, 16 aprilie 2026, pentru lucrări de modernizare și intervenție la rețea.
Potrivit programului transmis de companie, apa rece va fi oprită în intervalul 10:00 – 15:00 pe Drumul Arieș, Drumul Cavnic, Drumul Sărmaș, Drumul Nădlac și pe Șoseaua București-Târgoviște.
Intervenția face parte din lucrările programate pentru întreținerea și modernizarea rețelei, iar locuitorii din zonele vizate sunt sfătuiți să își ia măsuri din timp pentru acoperirea necesarului de apă în intervalul în care alimentarea va fi întreruptă.
În aceeași perioadă, în București și în județele din jur sunt anunțate și alte întreruperi programate la utilități, inclusiv la energie electrică, în cadrul unor lucrări de mentenanță și reparații.
Pentru consumatorii afectați din Sectorul 1, sistarea de joi este una punctuală, însă poate crea disconfort în special în contextul pregătirilor din Săptămâna Mare.
