București

Se toarnă beton peste fostul drum provizoriu de la Planșeul Unirii

I.O. ·

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a publicat noi imagini de pe șantierul Planșeului Unirii, unde constructorii lucrează în continuare la refacerea plăcii de beton din centrul Capitalei. Edilul spune că intervențiile se desfășoară „la foc continuu”, în zonele aferente fazelor 2, 3 și 4 ale proiectului.

În imaginile publicate se vede zona fostului drum provizoriu, pe unde mașinile circulau până recent, în perioada reorganizării traficului pentru șantier. Acum, muncitorii lucrează la turnarea betonului pentru realizarea piloților, elementele de rezistență pe care se va sprijini noul planșeu.

Planșeul Unirii se află într-o stare avansată de degradare, iar proiectul vizează refacerea completă a structurii de beton. Lucrările au început în urmă cu aproape un an, iar prima etapă, din zona Hanul lui Manuc, a fost deja finalizată.

„Nu pierdem nici măcar o zi, nici măcar o oră pe care le putem folosi pentru a încheia, cât mai repede cu putință, acest proiect deosebit de important pentru siguranța centrului Bucureștiului”, a transmis Daniel Băluță.

Odată cu finalizarea primei etape, circulația a fost redeschisă pe Strada Halelor, arteră închisă aproape doi ani pentru desfășurarea lucrărilor. Începând cu 20 mai, STB a anunțat și revenirea la traseele de bază pentru autobuzele și troleibuzele care tranzitează Piața Unirii, prin Strada Halelor – Splaiul Independenței și Strada Halelor – Aleea III.

Daniel Băluță a afirmat anterior că lucrările la Planșeul Unirii ar urma să fie finalizate fie până la sfârșitul acestui an, fie în primăvara anului 2027.
Sursa foto: Facebook PMB