Eveniment

Rovinieta se schimbă din iulie. Mașinile vechi vor plăti mai mult

I.O. ·

Rovinieta ar urma să fie calculată după reguli noi de la 1 iulie 2026, iar șoferii cu mașini mai vechi și mai poluante vor plăti mai mult. Ministerul Transporturilor a pus în dezbatere un proiect de ordin care introduce, pe lângă categoria vehiculului și durata de utilizare a drumurilor naționale, un nou criteriu: clasa de emisii poluante, adică norma EURO.

Pentru autoturisme și vehicule de transport persoane cu maximum nouă locuri, cele electrice și cele Euro VI ar urma să plătească 22 de lei pentru o zi, 30 de lei pentru 10 zile, 48 de lei pentru 30 de zile, 76 de lei pentru 60 de zile și 254 de lei pentru 12 luni. Pentru mașinile Euro IV și Euro V, tarifele cresc la 26 de lei pentru o zi, 35 de lei pentru 10 zile, 55 de lei pentru 30 de zile, 87 de lei pentru 60 de zile și 292 de lei pentru un an.

Cele mai mari creșteri sunt prevăzute pentru mașinile Euro 0, Euro I, Euro II și Euro III. În cazul acestora, rovinieta ar urma să coste 29 de lei pentru o zi, 39 de lei pentru 10 zile, 62 de lei pentru 30 de zile, 99 de lei pentru 60 de zile și 330 de lei pentru 12 luni. Practic, pentru mașinile mai vechi, taxa anuală ar fi cu peste 70 de lei mai mare decât pentru vehiculele Euro VI sau electrice.

Schimbările vizează și vehiculele de marfă cu masa mai mică sau egală cu 3,5 tone. Pentru acestea, tarifele propuse sunt cuprinse între 52 și 67 de lei pentru o zi, între 69 și 90 de lei pentru 10 zile, între 110 și 143 de lei pentru 30 de zile, între 173 și 225 de lei pentru 60 de zile și între 579 și 753 de lei pentru 12 luni, în funcție de norma de poluare.

În cazul vehiculelor de transport persoane cu mai mult de nouă locuri și maximum 23 de locuri, rovinieta ar urma să pornească de la 173–225 de lei pentru o zi și să ajungă la 1.931–2.510 lei pentru un an. Pentru vehiculele cu peste 23 de locuri, tarifele propuse sunt între 306 și 397 de lei pentru o zi și între 3.400 și 4.420 de lei pentru 12 luni.

Proiectul mai prevede că valoarea rovinietei va fi actualizată anual, în funcție de inflație, pe baza indicelui prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de Statistică. Noile valori actualizate ar urma să se aplice de la 1 ianuarie al anului următor. Până la adoptarea finală a ordinului, tarifele rămân la stadiul de propunere aflată în dezbatere publică.