Eveniment

Romgaz cumpără Azomureș. Tranzacția poate ajunge la 69 milioane de euro

I.O. ·

Acționarii Romgaz au aprobat preluarea activității productive a combinatului Azomureș, una dintre cele mai importante tranzacții industriale din România. Operațiunea poate ajunge la aproximativ 69 de milioane de euro și vizează reluarea producției de îngrășăminte la cea mai mare platformă de profil din țară.

Adunarea Generală a Acționarilor Romgaz a aprobat contractul de transfer încheiat între Romgaz, în calitate de cumpărător, și Azomureș, în calitate de vânzător. Hotărârea a primit peste 90% din voturile valabil exprimate, iar conducerea companiei a fost mandatată să semneze documentele necesare finalizării tranzacției.

Romgaz nu cumpără acțiunile Azomureș, ci activitatea productivă a combinatului. Tranzacția include instalații, echipamente, stocuri, contracte și angajații necesari pentru continuarea activității, printr-o structură de tip „Transfer of Going Concern”.

Prețul fix al activelor este de 46,46 milioane de euro. La această sumă se pot adăuga până la aproximativ 10 milioane de euro pentru stocuri de materii prime și consumabile, precum și cel mult 13 milioane de euro pentru menținerea activității și plata salariaților în perioada dintre semnarea acordului și închiderea efectivă a tranzacției.

Banii vor proveni din sursele proprii ale Romgaz. Finalizarea transferului depinde însă și de obținerea avizelor din partea Consiliului Concurenței și a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe.

Azomureș este cel mai mare consumator industrial de gaze naturale din România. La o funcționare apropiată de capacitatea maximă, combinatul ar avea nevoie de aproximativ 1,2 miliarde de metri cubi de gaze pe an și ar putea produce între 1,6 și 1,8 milioane de tone de îngrășăminte.

Prin această achiziție, Romgaz încearcă să treacă de la simpla vânzare de gaze naturale la folosirea gazului pentru produse cu valoare adăugată, precum îngrășăminte, amoniac sau melamină. Gazul reprezintă aproximativ 70% din costul de producție al îngrășămintelor, motiv pentru care combinatul a fost afectat puternic în perioadele cu prețuri mari la energie.

Miza este legată și de proiectul Neptun Deep, dezvoltat în Marea Neagră de Romgaz și OMV Petrom. Primele gaze sunt așteptate în 2027, iar producția anuală ar urma să ajungă la aproximativ opt miliarde de metri cubi după atingerea nivelului de platou.

Azomureș ar putea deveni astfel un client industrial stabil pentru o parte din gazele suplimentare. În același timp, repornirea platformei ar putea reduce dependența fermierilor români de îngrășămintele importate.

Potrivit documentelor prezentate acționarilor, platforma ar putea acoperi aproximativ 90% din necesarul intern de îngrășăminte și ar contribui la păstrarea a circa 2.000 de locuri de muncă.

Tranzacția vine însă și cu riscuri importante. Romgaz estimează că nu va avea suficiente volume proprii pentru repornirea combinatului înainte de primăvara anului 2027, pentru că o parte importantă din producție trebuie direcționată către consumatorii casnici și sistemele de încălzire.

Până atunci, instalațiile vor trebui păstrate în conservare, iar compania va suporta cheltuieli fără să obțină venituri din producția de îngrășăminte. Există și riscul pierderii personalului calificat, în condițiile în care repornirea unei platforme chimice vechi necesită specialiști cu experiență.

O altă provocare este valoarea investițiilor viitoare. Romgaz estimează că modernizarea, reducerea emisiilor și respectarea cerințelor de mediu ar putea necesita aproximativ 478 de milioane de euro până în 2031.

Achiziția Azomureș poate deveni un pas major pentru industria românească, dar succesul depinde de repornirea efectivă a combinatului, de costul gazului, de investițiile de modernizare și de evoluția pieței îngrășămintelor.