Românii, autenticitatea și inteligența artificială

Sau cum să dai greș când creativitatea ta se limitează la artificial

Există un nou sport național.

Nu este de olimpiadă. Încă. Dar este un sport pe care îl practică zilnic milioane de români, cu un entuziasm care ar face invidios orice atlet de performanță. Nu necesită echipament special. Nu cere antrenament. Nu implică transpirație — nu fizică și, cât se poate de clar, nici una datorată efortului intelectual intens.

Se cheamă: „dă un prompt și ia de bun ce primești”.

Funcționează simplu: deschizi un chatbot, scrii ceva de genul „fă-mi ceva original, creativ și autentic despre afacerea mea”, dai Enter, aștepți trei secunde, copiezi, postezi. Eventual, trimiți clientului cu mesajul: „am lucrat toată săptămâna la asta”.

Apoi te miri că nu prinde.

Și totuși, nu te oprești. Dar nici nu îmbunătățești ceva.

Dar să nu fiu nedrept cu sportivii noștri.

Inteligența artificială este, obiectiv, unul dintre cele mai spectaculoase instrumente pe care le-a produs tehnologia modernă. Poate comprima ore de muncă în minute. Poate organiza haosul din capul tău. Poate fi un partener de gândire remarcabil. Așa cum poate fi chiar un nou episod din seria „Terminator”.

Problema nu e unealta.

Problema e că mulți dintre noi am confundat unealta cu meșterul. Și meșterul cu clientul. Și clientul cu un fraier fericit.

Degetele, logo-ul și primul semn că ceva e greșit

Să vorbim despre imagini.

Pentru că acolo se vede cel mai lejer. La propriu.

Ai cerut unui generator de imagini AI să-ți facă un logo, o ilustrație, un personaj pentru brandul tău. Rezultatul a venit în câteva secunde. Arată spectaculos. Culori bune, compoziție interesantă, aer profesionist. Ai fi muncit două săptămâni și nu ți-ar fi ieșit nimic mai bun, pentru că încă nu te-ai apucat de vreun Photoshop, Illustrator sau poate Figma.

Și personajul din imagine are trei degete la mâna stângă. Dar e realist!

Nu e o alegere artistică. Nu e un statement. Nu e o trimitere subtilă la vreo mișcare culturală underground. E o eroare. AI-ul a generat ceva greșit — pentru că AI-ul, oricât de inteligent, încă se încurcă la degete cum se încurca tataie cu telecomanda.

Cinci degete ar fi fost prea multe. Trei sunt suficiente.

Lasă că merge.

Mulți clienți nu observă. Că și ei sunt pe repede înainte și atât de bine organizați încât au nevoie de acel ceva „de ieri”. Și uite cum îți apar în feed-ul de LinkedIn postări în care apar oameni cu trei degete, care promovează produse, servicii și vise antreprenoriale.

Undeva, într-un pliant lăsat pe o măsuță din camera unui hotel din Prahova, un individ prezentabil și cu trei degete la o mână te îndeamnă să îi observi serviciile prezentate în pliant.

Designerul pliantului l-a lăsat așa. Cel care a tipărit poate că a zis: „nu-i treaba mea, așa mi-a dat clientul”. Cel care observă se va distra amar și va lăsa pliantul pe măsuță.

Branding rapid, gol pe dinăuntru

Dar să nu rămânem la degete — că e prea ușor.

Să vorbim despre identități de brand.

Există o categorie fascinantă de profesioniști în România — și nu numai — care a descoperit că poți lua bani serioși pentru branding fără să ai habar cu ce se mănâncă un branding. Secretul? AI rapid, livrare și mai rapidă și un client care nu știe nici el ce vrea, dar vrea repede.

Procesul arată cam așa:

Clientul — să zicem, o cofetărie artizanală fondată pe imaginea unei bunici din Ardeal, cu 40 de ani de rețete de familie, cu poveste, cu suflet, cu miros de nucă și esență de rom în fiecare colț — intră în legătură cu un „specialist în branding”.

Specialistul dă un prompt: „logo pentru cofetărie artizanală, stil modern, elegant, premium, cu accente tradiționale românești”.

AI-ul generează ceva.

Specialistul alege primul rezultat care arată a ceva. Îl trimite clientului în două zile — că în trei ar fi părut prea puțin serios.

Clientul primește un logo care arată ca o marcă de vodcă balcanică.

Rece. Geometric. Fără urmă de căldură sau poveste. Ar putea fi, deopotrivă, un cabinet stomatologic, o firmă de consultanță fiscală sau un brand de apă minerală pentru oameni cu mașini scumpe.

Bunica e confuză. Că ea își cunoaște rețetele, nu brandingul. Dar specialistul a și trecut proiectul în portofoliu.

„Rebranding complet pentru brand artizanal. Client mulțumit.”

Clientul nu era mulțumit. Clientul era în aer și acolo a și rămas.

O diferență trecută cu vederea.

Economia aparențelor eronate

Și uite cum se construiește, zi de zi, o economie a aparențelor eronate.

Logourile nu spun nimic despre nimeni — pentru că au fost cerute să spună ceva despre oricine. Textele de prezentare sună identic de la o firmă la alta — „pasiune, calitate, tradiție” — pentru că au ieșit din același prompt dat de oameni diferiți care voiau același lucru: să nu mai gândească ei.

„Pasiunea noastră se simte în fiecare detaliu.”

„Calitate și tradiție, reunite.”

„Vă așteptăm cu drag.”

Frumos. Corect. Complet gol.

Ar putea fi ale unui salon de coafură, ale unei firme de pompe funebre sau ale unui producător de anvelope. De fapt, probabil sunt ale tuturor trei — generate în aceeași după-amiază, de același algoritm, la cererea unor oameni care nu și-au pus nici măcar o singură întrebare înainte să dea Enter:

Dar ce ne este specific nouă?

Sau cu ce ne diferențiem?

Autenticitatea are miros

Autenticitatea are miros.

Are miros de nuci și esență de rom. Are zgomotul formelor de cozonac în fundal. Are o greșeală de virgulă uitată acolo din grabă — și știi că a scris-o un om, pentru că un om s-a grăbit, nu un algoritm.

Are o glumă care funcționează doar dacă îi cunoști contextul. Are o referință locală pe care n-ai cum s-o cauți pe internet, pentru că nu e pe internet — e în memoria unui loc, a unui om, a unei comunități.

Autenticitatea aia din tine.

Nu ce îi ceri unei mașini să spună în locul tău, în trei secunde, ca să poți trece la următorul task.

Iar problema nu e că folosim AI. Problema e că îl folosim ca să nu mai trebuiască să fim noi aceia care mai pot da și „gherle”. Ca să nu mai gândim. Ca să nu mai simțim. Ca să nu mai povestim.

Și asta e o scurtătură către nicăieri.

Sau, mai exact, duce exact acolo unde duc toate scurtăturile dorite a fi autentice: într-un loc care arată bine pe ecran, sună bine în prezentare, are un logo curat, cu un om cu trei degete în colț — și care nu transmite, cu adevărat, nimic în realitate.

AI-ul amplifică. Dar nu inventează sufletul

Inteligența artificială e cel mai bun amplificator pe care l-a inventat omenirea.

Dar amplificatorul nu creează sunetul. Îl ia pe cel existent, îl face mai tare, dar și mai zgomotos, încât deranjează. Dacă nu ai nimic de spus, AI-ul va spune mai tare același nimic.

Pe de altă parte, dacă ai ceva de spus — ceva real, trăit, al tău — AI-ul te poate ajuta să-l spui mai clar, mai repede, mai corect gramatical.

Diferența dintre cele două cazuri nu e tehnologică.

E umană.

Și, din păcate, exact asta nu se poate prompta.

Încă.

Cine mai știe?!