Putin, la slujba de Crăciun pe rit vechi: mesaj către creștini

Președintele rus Vladimir Putin a participat, în noaptea de marți spre miercuri, la o slujbă ortodoxă de Crăciun care a durat toată noaptea, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Învingătorul”, din regiunea Moscovei.
În mesajul transmis cu ocazia sărbătorii, liderul de la Kremlin a spus că această zi „luminează lumea cu lumina bunătății și iubirii” și aduce „speranță și bucuria comuniunii” cu tradițiile spirituale.
Putin a vorbit și despre rolul Bisericii Ortodoxe Ruse și al altor confesiuni creștine, pe care le-a menționat ca având o contribuție importantă la „unitatea socială”, păstrarea patrimoniului istoric și cultural și la educația morală a tinerilor.
Totodată, el a subliniat activitățile de caritate și sprijin pentru persoane vulnerabile, precum și pentru participanții și veteranii așa-numitei „operațiuni militare speciale”, menționând și importanța dialogului interconfesional și interetnic.
La final, președintele rus le-a urat celor care sărbătoresc Crăciunul „sănătate, succes și toate cele bune”. După încheierea slujbei, șeful statului a discutat cu oamenii prezenți la biserică.
În mod obișnuit, Vladimir Putin marchează Crăciunul în afara Moscovei, iar de Paște participă, de regulă, la slujba de la Catedrala „Hristos Mântuitorul”.
