Programul spitalelor din București, în perioada sărbătorilor

Primăria Capitalei a anunțat programul unităților medicale aflate în administrarea Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) pentru perioada sărbătorilor de iarnă. Este vorba despre 19 spitale municipale, care vor asigura continuitatea actului medical, în special prin camere de gardă și linii de gardă.
Potrivit municipalității, în zilele libere legale de 25–26 decembrie și 1–2 ianuarie, ambulatoriile de specialitate vor fi închise, iar unele secții vor funcționa la capacitate redusă. Totodată, Primăria Capitalei precizează că spitalele ASSMB nu dispun de Unități de Primiri Urgențe (UPU) și nu preiau cazuri medicale grave, acestea fiind direcționate către spitalele de urgență.
Majoritatea unităților medicale vor avea camere de gardă deschise non-stop sau vor asigura permanența prin linii de gardă, astfel încât pacienții să poată beneficia de consultații și internări atunci când situația o impune.
Spitale precum Colentina, Colțea, Filantropia, Victor Babeș, Sfânta Maria, Victor Gomoiu, Giulești, Obregia sau Malaxa vor funcționa în regim de continuitate, cu gărzi medicale organizate pentru principalele specialități. Unele unități, precum Spitalul Colentina, au anunțat și închiderea temporară a anumitor secții până la începutul lunii ianuarie 2026.
De asemenea, spitalele de specialitate – de la nefrologie, pneumologie, psihiatrie sau boli cronice – vor asigura asistența medicală necesară prin gărzi, urmând să revină la program normal în zilele lucrătoare.
Primăria Capitalei recomandă cetățenilor să se informeze din timp cu privire la programul unităților medicale și să se adreseze camerelor de gardă pentru problemele medicale care nu pot fi amânate pe durata sărbătorilor.
