Eveniment

Președintele Nicușor Dan participă marți la reuniunea „Friends of Competitiveness”

I.O. ·

Președintele României, Nicușor Dan, participă marți la reuniunea grupului de state europene „Friends of Competitiveness”, dedicată coordonării pe tema pieței interne și a competitivității, în contextul pregătirii Consiliului European programat în 19-20 martie, la Bruxelles. Întâlnirea are loc în format videoconferință și este programată la ora 18:45.

Participarea șefului statului vine după discuția avută luni cu președintele Consiliului European, Antonio Costa. Potrivit informațiilor prezentate, în cadrul convorbirii au fost analizate prioritățile României și principalele teme aflate pe agenda reuniunii liderilor europeni din 19-20 martie.

În dialogul cu Antonio Costa, președintele Nicușor Dan a transmis că România susține o Piață Unică complet integrată, dar și o reducere semnificativă a birocrației și a poverii administrative. Un alt subiect abordat a fost viitorul cadru bugetar european.

Șeful statului a subliniat că bugetul Uniunii Europene trebuie să asigure fonduri relevante pentru creșterea competitivității, inclusiv pentru statele din estul Uniunii, între care se află și România, țări care au încă un decalaj istoric față de nivelul de dezvoltare al altor state membre. Totodată, acesta a salutat orientarea deciziilor europene către stimularea competitivității și către investiții care să susțină un sistem energetic rezilient în fața șocurilor externe.

La reuniunea Consiliului European de săptămâna viitoare, liderii statelor membre UE urmează să discute despre viitorul cadru financiar multianual, competitivitate, Piața Unică, precum și despre apărarea și securitatea europeană, în contextul conflictelor din Ucraina și Orientul Mijlociu.