Prelungirea Ghencea | Începe construcția noii linii de tramvai

Subtitlu: Autorizația de construire a fost emisă, iar noul tronson de tramvai dintre Strada Mărăcineni și viitorul Park & Ride de la Domnești ar urma să fie finalizat până la sfârșitul anului 2027.
Un nou pas important a fost făcut pentru modernizarea Prelungirii Ghencea. Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire pentru noul tronson al liniei de tramvai care va lega Strada Mărăcineni de viitoarea parcare de tip Park & Ride din zona Pasajului Domnești, iar lucrările intră oficial în faza de execuție.
Proiectul face parte din investiția amplă „Penetrație Prelungirea Ghencea – București”, unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură din vestul Capitalei. Valoarea lucrărilor autorizate este de aproximativ 40,1 milioane de lei fără TVA, iar durata de execuție prevăzută în autorizație este de 15 luni de la începerea efectivă a lucrărilor.
Noua infrastructură nu înseamnă doar șine de tramvai. Proiectul include construirea peroanelor pentru călători, realizarea unei stații electrice de tracțiune, rețele de alimentare și automatizare, sistem de drenaj, semaforizare, iluminat public, linie aeriană de contact și piste pentru biciclete.
Potrivit planurilor prezentate de autorități, Prelungirea Ghencea va deveni o arteră modernă cu patru benzi de circulație, linie dublă de tramvai construită de la zero, trotuare noi, piste pentru biciclete, spații verzi și intersecții cu semafoare inteligente.
Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor a fost atribuit la finalul anului 2023, iar autoritățile estimează că modernizarea infrastructurii rutiere va fi finalizată în 2027. În paralel, noua linie de tramvai și nodul intermodal Park & Ride din zona Domnești vor continua să fie dezvoltate etapizat.
La finalul proiectului, tramvaiul va ajunge mai aproape de limita dintre București și Ilfov, oferind o alternativă de transport public pentru locuitorii din vestul Capitalei și din localitățile aflate în continua dezvoltare din zona Domnești – Bragadiru. Autoritățile speră că investiția va contribui la reducerea traficului și la fluidizarea accesului către București.
