Eveniment

Plafonarea adaosului la alimente ar putea fi prelungită după 30 iunie

I.O. ·

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, spune că plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită și după 30 iunie. Măsura este în vigoare din 2023 și a fost prelungită de mai multe ori.

Tanczos Barna a declarat că, deși intervențiile în piață nu sunt, în general, de dorit, actualul context inflaționist poate justifica menținerea plafonării. Potrivit acestuia, măsura ar putea continua pentru a sprijini populația și pentru a limita creșterile de prețuri la produsele alimentare esențiale.

Plafonarea adaosului comercial se aplică pe întreg lanțul alimentar, pentru produse de bază precum pâine, lapte, telemea, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei, carne de pui, carne de porc, legume, fructe, cartofi, zahăr, smântână, unt și magiun.

Guvernul a prelungit ultima dată aplicarea măsurii până la 30 iunie 2026. Decizia a fost justificată prin nevoia de a proteja puterea de cumpărare și de a asigura accesul populației la alimente de bază la prețuri considerate corecte.

Potrivit regulilor actuale, adaosul comercial practicat de procesatori este limitat la maximum 20% față de costul de producție. Același plafon se aplică și comercianților la vânzarea cu amănuntul și cash & carry.

Măsura a fost introdusă inițial în iulie 2023, pentru o perioadă de 90 de zile, dar a fost menținută ulterior prin prelungiri succesive.