București

Pasajul Lujerului intră în consolidare. Contract de aproape 187 milioane lei

I.O. ·

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare la Pasajul Lujerului a fost atribuit, în urma unei licitații derulate prin SEAP. Administrația Străzilor București a desemnat câștigătoare asocierea Bog’Art – Straco Holding, iar valoarea contractului este de aproape 187 de milioane de lei fără TVA, echivalentul a aproximativ 37,6 milioane de euro.

Contractul a fost atribuit la începutul lunii mai 2026, iar lucrările vin după o expertiză tehnică realizată în 2024, care a arătat că pasajul are nevoie de intervenții majore pentru a fi adus la standardele actuale de siguranță. Durata prevăzută pentru proiectare și execuție este de 33 de luni.

Potrivit documentației, Pasajul Lujerului se află într-o stare avansată de degradare, fiind afectat de infiltrații, hidroizolații deteriorate, deficiențe constructive și uzură acumulată în timp. Intervențiile vor include consolidarea structurii, refacerea hidroizolațiilor și lucrări asupra elementelor structurale, pentru prevenirea unor degradări suplimentare.

În anunțul publicat în SEAP se precizează că investiția este necesară pentru ca circulația pe pasaj să se desfășoare în condiții de siguranță și confort. Lucrările urmăresc protejarea construcției existente și aducerea pasajului într-o stare tehnică bună, conform normelor în vigoare.

Pasajul Lujerului nu este singurul obiectiv important din București care urmează să intre în reparații capitale. Și Pasajul Victoriei, construit în 1987 și reabilitat parțial în 2009, va fi consolidat printr-o investiție estimată la aproximativ 60 de milioane de euro, aprobată de Consiliul General al Municipiului București pe 2 aprilie 2026.

Expertiza tehnică făcută pentru Pasajul Victoriei în 2023 l-a încadrat în starea tehnică IV, considerată nesatisfăcătoare. Au fost constatate degradări la suprastructură și infrastructură, beton corodat, armături ruginite, infiltrații, fisuri, dar și probleme la carosabil și la linia de tramvai. Proiectul prevede refacerea completă a carosabilului și a căii de rulare, intervenții la structura de rezistență și instalarea unui sistem de detecție a incendiului și evacuare a fumului.