Pădurea Băneasa, după vijelia din august 2025: „curățare” sau oportunitate?

În Pădurea Băneasa, peisajul de azi nu mai seamănă cu locul de plimbare pe care îl știau locuitorii din nordul Capitalei. După furtuna puternică din august 2025, care a doborât și a rupt numeroși arbori, intervenția din teren a deschis un capitol controversat: pentru unii, e o „curățare” necesară a unui spațiu devenit periculos; pentru alții, e momentul în care o calamitate a devenit pretext pentru tăieri mult peste ce se vedea la suprafață.

Un drum printr-o pădure „tunsă” din loc în loc

Imaginile vorbesc singure: cioate mari, proaspăt secționate, grămezi uriașe de crengi, stive întinse de bușteni aliniați pe marginea aleilor și zone întregi care par rase, ca după o intervenție industrială. Pe traseele unde înainte erau biciclete, cărucioare și copii, acum sunt urme de utilaje, noroi și depozite temporare de lemn.

Mulți dintre cei care locuiesc în zonă spun că, după vijelie, o parte din traseele de alergare și bicicletă au dispărut practic din rutină: „Nu mai e plimbarea aia în aer curat, e un ocol printre stive și cioate.”

„Există autorizație”: ce indică documentele din teren

În pădure sunt afișate documente care arată că lucrările au fost făcute în baza unei autorizații de exploatare emisă la finalul lunii august 2025, după evenimentul meteo. Panoul de informare menționează furtuna, inventarierea arborilor afectați și organizarea unei licitații, în urma căreia a fost desemnată o firmă pentru exploatare.

Important: la momentul vizitei, copacii erau deja tăiați. În teren se vedeau, în principal, lucrări de încărcare și transport: bușteni adunați în stive, pregătiți pentru ridicare, și activitate specifică evacuării masei lemnoase din platformele de lucru.

Două tabere, aceeași pădure

Tabăra „era nevoie, era pericol”
O parte dintre oameni spun că intervenția era inevitabilă. După furtună, pădurea ar fi rămas plină de arbori instabili, crengi rupte și trunchiuri înclinate, un risc real pentru cei care intră zilnic la plimbare. „Mai bine așa decât să cadă peste cineva”, spune un locuitor care își amintește de copacii prăbușiți peste poteci imediat după vijelie.

Tabăra „așa arată o decimare”
Cealaltă parte vorbește despre șocul vizual: zone largi, cu tăieri compacte, care depășesc, în percepția lor, o simplă înlăturare a doborâturilor. Un citat revine în mai multe discuții:

„Nu mai venisem în Pădurea Băneasa de câteva luni. Nu mă așteptam să regăsesc peisajul ăsta… pare că pădurea a fost decimată.”

Altă întrebare, spusă pe un ton apăsat, țintește direct nivelul de control: „Doamna ministru a Mediului cunoaște situația din pădure? Autoritățile nu par să se fi limitat doar la copacii căzuți!”

Întoarcerea la „lemn, stivă, camion”: o imagine care apasă pe nervul public

Dincolo de legalitate și proceduri, rămâne felul în care arată locul. Când vezi bușteni cât un om, aliniați pe marginea drumului, și munți de crengi strânse laolaltă, senzația e greu de ignorat: pădurea devine, pentru o perioadă, un șantier forestier. Iar pentru o parte dintre oameni, asta lovește exact în ideea de „pădure-parc”, adică un spațiu de recreere urbană, nu o zonă de exploatare percepută ca „normalitate”.

Ce urmează: întrebarea cheie nu e dacă s-a tăiat, ci cât și unde

Faptul că există autorizație nu închide discuția publică, ci o mută într-o zonă și mai sensibilă: care a fost exact limita intervenției și cum se verifică în teren că lucrările au rămas în perimetrul și în logica invocate (înlăturarea efectelor calamității). Într-o pădure folosită zilnic de mii de oameni, transparența și monitorizarea contează aproape la fel de mult ca drujba.