Sănătate

Pacienții cronici, afectați de neplata primei zile de medical

I.O. ·

Neplata primei zile de concediu medical, aplicată de la 1 februarie 2026, are efect direct asupra pacienților cronici care depind de tratamente periodice și trebuie să ajungă regulat la spital pentru internări de o zi.

Un exemplu invocat public este cazul unei paciente de 42 de ani, diagnosticată cu o boală genetică rară, care are nevoie lunar de administrarea intravenoasă a unui tratament în spital, din cauza riscului de reacții severe. Practic, singura ei zi de concediu medical pe lună este chiar ziua de spitalizare, care nu mai este plătită, potrivit prevederilor din OUG nr. 91/2025.

Pe fondul acestor schimbări, pacienții reclamă că indemnizațiile pentru concediile medicale au fost reduse treptat în ultimii ani (de la 75% la 50%), iar acum prima zi nu mai este decontată deloc, ceea ce ar putea împinge unii bolnavi să întârzie tratamente sau să caute variante mai puțin eficiente.

„Nu e ca și cum m-aș duce la plajă, mă duc să fac un tratament la spital.”

Nemulțumirile au fost preluate și de organizații de pacienți, care cer eliminarea prevederii sau introducerea unor diferențieri clare între afecțiunile acute și bolile cronice, inclusiv un cod distinct pentru concediile medicale acordate pentru tratamente recurente (de exemplu, oncologie, dializă, boli autoimune sau rare).

În urma reacțiilor, Ministerul Sănătății a anunțat că pregătește modificarea codurilor de boală folosite pentru concediile medicale, urmând ca propunerile să fie puse în transparență decizională în această săptămână.