Șase cadavre, o adevărată sectă mascată în ONG și un guru budist. Nu e începutul unui banc cu tâlc și umor negru, ci detaliile crimelor care au îngrozit o țară.
Există locuri pe lume care par create anume pentru a păstra secrete. Pasul Petrohan, la 1.444 de metri altitudine în Balcanii de Vest, este unul dintre ele. Iarna, cerul coboara atât de jos încât înghite crestele. Semnalul telefonic dispare. Drumurile de macadam se transformă în pârâie înghetațe. Aici, la 62 de kilometri de cel mai apropiat punct de frontieră cu Serbia, într-o clădire izolată cunoscută drept “fosta Casă turistică Petrohan”, în noaptea de 1 spre 2 februarie 2026, a început ceva ce Bulgaria nu a mai văzut vreodată.
Apelul la 112 a venit de la mama unuia dintre bărbați. Nu mai reușea să-l contacteze pe fiul ei. Ultimul mesaj pe care îl primise fusese tulburător: „Nu mai pot îndura”. Salvatorii au găsit cabana cuprinsă de flăcări. În zăpada din jurul clădirii, trei bărbați zăceau nemiscați. Toți trei aveau răni prin împușcare la nivelul capului, de la distanță foarte mică sau de contact. Lângă ei, arme de foc deținute legal. La etajul clădirii care ardea, doi câini morți.
Primele rapoarte au fost ambigue: incendiu, cadavre, zonă izolată. Părea o tragedie – poate un accident, poate o criză de disperare. Apoi medicii legiști au confirmat ceva mai rece: rănile nu erau accidentale. Povestea a alunecat brusc de la accident la suspiciune de omor multiplu.
Victimele au fost identificate rapid de presă: Ivaylo Ivanov, 49 de ani, avocat cu experiență în drept internațional – care reprezentase interesele Rosatom în arbitraje internaționale; Decho Vasilev, 45 de ani, coproprietar al unei firme de contabilitate; și Plamen Statev, 51 de ani, instructor de scufundări și speolog. Toți trei erau membri ai aceluiași ONG: “Asocația Agenția Națională pentru Controlul Teritoriilor Protejate” – NAKZT.
Niciuna dintre victime nu avea antecedente penale. Erau oameni educați, cu cariere stabile, cu familii. Genul de oameni despre care vecinii spun că „nu te-ai aștepta niciodată”. Exact genul de paradox care face un caz să devină obsesie națională.
AL DOILEA MASACRU
Imediat poliția a început să căute trei persoane dispărute ce aveau legătură cu cei găsiți: Ivaylo Kalushev, fondatorul ONG-ului și proprietarul cabanei; Nikolay Zlatkov, un speolog de 22 de ani; și un adolescent de 15 ani, Aleksandar Makulev. Timp de o săptămână, autoritățile au declarat că autorulota în care călătoreau fusese văzută în zona Burgas, la sute de kilometri distanță, spre sud-est, lângă frontiera cu Turcia. Au fost organizate căutări în satul Balgarene.
Apoi, duminică, 8 februarie, un cioban care-și ducea oile prin pădurea de lângă vârful Okolchitsa, la doar 16 kilometri de Petrohan, a găsit autorulota. Înăuntru: trei corpuri cu răni prin împușcare. Kalushev, Zlatkov și adolescentul de 15 ani. Focurile de armă fuseseră trase în interiorul vehiculului. Nu existau urme de luptă sau de intervenție externă – cel puțin nu vizibile. Adolescentul a fost găsit în genunchi, cu mâinile împreunate.
Șase morți în șapte zile. Toți membrii aceleiași organizații obscure. Toți împușcați în cap. Șeful poliției naționale, Zahari Vaskov, a declarat la conferința de presă: „Ne confruntăm cu o anchetă privind o crimă fără precedent, cel puțin pentru Bulgaria.”
SECTA INVIZIBILĂ
NAKZT fusese înregistrată în ianuarie 2022 ca asociație în beneficiul public: monitorizare ecologică, tabere pentru tineri, patrule de rangeri. Avea prezență internațională verificabilă – membru EUROPARC, interviu în European Ranger Federation. Fațada era impecabilă.
Dar localnicii din Gintsi vedeau altceva. “Rangeri” înarmați care împiedica turiștii să treacă. Camere de supraveghere peste tot. Pe site-ul ONG-ului: “În incintă nu sunt admiși terți.” ONG-ul ecologist Balkanka semnalase încă din 2022 nereguli: împrejmuire ilegală de terenuri publice, activități suspecte, intimidare.
Cel mai tulburător: la o lună de la înregistrare, NAKZT semnase un acord-cadru cu Ministerul Mediului, condus de Borislav Sandov. Acordul conferea ONG-ului un rol de monitorizare și control. Verificările interne au arătat că avea “obiec neclar,” lipsa bazei juridice și nimeni nu a putut indica cine ceruse semnarea. A fost denunțat unilateral abia în iunie 2025 – după trei ani și jumătate.
Guru Lama Ivo
Pentru a înțelege ce s-a întâmplat la Petrohan, trebuie să-l înțelegi pe Ivaylo Kalushev. Sau, așa cum se numea el însuși, “Lama Ivo.”
Născut în 1977, Kalushev a fost un om al extremelor. Speolog de elită, în 2010 a jucat un rol-cheie într-o operațiune de salvare în Duhlata, cea mai lungă peșteră din Bulgaria. Era un scufundător certificat, un alpinist, un explorator de peșteri submarine. Dar era și altceva: un hipnoterapeut certificat cu pretenția a peste 8.000 de ședințe de regresie în viețile anterioare, un practicant de șamanism central-american, un expert autodeclarat în “plante vizionare energetice” și în diverse practici divinatorii.
Pe forumurile de pe internet, foști membri ai grupului său îl descriau ca fiind “carismatic, capabil să atragă oamenii cu ușurință și înclinat către cultivarea unui cult al personalității.” Unul dintre ei povestea: “Îmi amintesc că era un utilizator care fusese odată membru al organizației lor. Kalushev ceruse bani și donații. Acel om spunea că dăduse zeci de mii de leva – acum vreo 20 de ani – și la final a fost ignorat. Au făcut bagajele și au plecat în Mexic.”
Mexic. Acolo se duce firul poveștii într-o direcție întunecată. Kalushev a părăsit Bulgaria cu “elevii” săi cei mai apropiați, căutând un “început proaspăt.” Ideea unei comune în jungla mexicană s-a transformat într-un club de scufundări. O fundație misterioasă numită Cleardeep i-a finanțat activitatea: bază de cercetare, stație de compresoare, echipamente de explorare submarină. Între 2013 și 2018, peste 2.600 de scufundări exploratoare au fost finanțate, cu active estimate la sute de mii de dolari. Despre Cleardeep, jurnaliștii bulgari nu au reușit să afle aproape nimic.
În 2019-2020, Kalushev s-a întors în Bulgaria. A cumpărat clădirea fostei Case turistice Petrohan și terenul împrejmuitor. A închiriat-o lui Ivaylo Ivanov, co-fondator al NAKZT. Și a început să construiască ceva ce oficalii aveau să numească mai târziu o “structură paramilitară.”
ULTIMELE ORE ȘI MESAJUL
Camerele exterioare supraviețuitoare au surprins evenimentele din 1 februarie. Kalushev își ia rămas bun și pleacă cu Zlatkov și adolescentul în autorulotă. Cei trei rămași vorbesc, apoi unul spune: “A fost o onoare pentru mine.” După aceea, dau foc cabanei. Autopsiile au arătat că stomacurile lor erau goale – postiseră zile întregi, consumand doar apă și ceai. Un ritual de purificare.
Mesajul de rămas bun al lui Kalushev către mama sa:
“Nimic din ce vei auzi nu va fi adevărat. Dar nu mai avem puterea să luptăm cu acest grajd… Îndreaptă-ți gândurile către mine – și mă vei găsi.”
— Ivaylo Kalushev, 1 februarie 2026
Pentru un budist practicant, “îndreaptă-ți gândurile către mine și mă vei găsi” nu e metaforă. E instrucțiune. În anumite interpretări eterodoxe ale budismului tibetan, moartea voluntară poate fi o “transferare conștientă a conștiinței” – phowa. Postul e pregătire. Focul e purificator. Corpul adolescentului în genunchi, cu mâinile împreunate, este postura. Organizațiile budiste bulgare s-au distanțat imediat. Dar Kalushev nu era un budist convențional – era un sincretic care amesteca tradiții și se considera apt să ghideze alții dincolo de moarte.
COPIII ȘI EȘECUL STATULUI
NAKZT organiza “tabere gratuite pentru tineri” – programe “Junior Ranger.” Anchetatorii au găsit zeci de autorizații parentale pentru scoaterea copiilor din țară. Băieți, în principal, 9–12 ani. Adolescentul Aleksandar Makulev trăia cu grupul de doi ani.
Șeful DANS, Denyo Denev, a confirmat că în 2024 fusese primit un semnal: “Afirmații despre abuzuri sexuale asupra copiilor, structuri paramilitare și abateri de la vederile religioase general acceptate.” Dar investigațiile au arătat că semnalul provenea dintr-un conflict familial rezolvat ulterior. Nu a existat anchetă penală. Procurorul General vorbise totuși despre “activități care nu sunt conforme cu voința lui Dumnezeu.”
Mama lui Zlatkov, Ralitsa Asenova, a contestat versiunea oficială: “Nu există arme automate acolo. Este o minciună.” Ea a subliniat că patru jeepuri de munte – care nu aparțineau grupului – au fost văzute la Petrohan în seara de 1 februarie. Un fost ministru de interne a vorbit deschis despre o “execuție de către un escadron de luptă” legată de o rută de trafic între Serbia și Bulgaria.
“Cazul de la Petrohan seamănă foarte mult cu thriller-ul Twin Peaks. Fapte păcătoase au fost cu adevărat comise în această casă din munți.”
Borislav Sarafov, Procuror General interimar al Bulgariei, 4 februarie 2026
Mistere de Twin Peaks, realitate de Europa de Est
Versiunile oficiale oscilează între sinucidere colectivă și omor urmat de sinucidere. Vocile critice vorbesc despre execuții profesioniste. Speculațiile merg de la rețele de pedofilie la trafic transfrontalier.
În centrul tuturor, ca un vortex: un bărbat care se numea “Lama Ivo,” care practica hipnoza și șamanismul, care trăise în junglele Mexicului, care organiza tabere pentru copii în munți și care, în ultimul său mesaj, a promis că poate fi găsit dincolo de moarte.
Procurorul general a comparat cazul cu Twin Peaks. Dar Twin Peaks era ficțiune. Această poveste are cadavre reale, un adolescent real găsit în genunchi într-o autorulotă și instituții reale care au eșuat să-l protejeze. Bulgaria este o țară care a învățat să trăiască cu mistere nerezolvate, dar România încă nu s-a împăcat cu acest gând.
Astfel, nu poate să nu te pună pe gânduri întreaga poveste. Dacă astfel de organizații pot “zbura pe sub radar” și lipsa de control a autorităților să nască asemenea orori, de ce să credem că ele sunt limitate peste Dunăre. Ideile și fanatismul nu au ținut niciodată cont de granițe, cu atât mai puțin în era digitalizării. La doar câteva săptămâni de crima din Timiș, nu la foarte mare distanță de crimele din Bulgaria, nu ai cum să nu te gândești că astfel de grupuri ar putea exista și în România.
„Twin Peaks” e o comparație tentantă, dar comodă: mută totul în zona misterului. În realitate, dosarul Petrohan–Okolchitsa arată un amestec toxic de izolare, carismă, control, arme și vulnerabilități instituționale. mult prea familiare oricui trăiește în Europa de Est. În aceste condiții, poate comparația mai potrivită ar fi celebrul serial “Millennium” al lui Chris Carter (creatorul la fel de celebrelor Dosare X) – o dramă cu mai puțină fantezie, dar mult mai verifică și rece precum vântul ce bate pe vârful Okolchitsa.n
