Orban blochează în continuare împrumutul UE de 90 miliarde pentru Ucraina

Liderii Uniunii Europene reuniți la Bruxelles nu au reușit să-l convingă pe premierul Ungariei, Viktor Orban, să renunțe la blocarea împrumutului european de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei.
Finanțarea fusese convenită încă din luna decembrie, însă aplicarea deciziei este întârziată de opoziția Budapestei. Guvernul ungar condiționează deblocarea împrumutului de reluarea tranzitului petrolului rusesc prin conducta Drujba, una dintre principalele rute energetice care traversează Ucraina spre Ungaria și Slovacia.
Disputa s-a accentuat după întreruperea tranzitului, produsă la sfârșitul lunii ianuarie, în urma unui atac asupra conductei. Autoritățile de la Kiev susțin că reparațiile vor dura, în timp ce partea ungară acuză Ucraina că folosește situația pentru a influența climatul politic înaintea alegerilor legislative programate în Ungaria pe 12 aprilie.
Blocajul a provocat nemulțumire în rândul liderilor europeni, mai ales în condițiile în care Ucraina are nevoie urgentă de sprijin financiar pentru a-și acoperi cheltuielile curente. Fără o soluție rapidă, Kievul riscă să rămână în următoarele săptămâni fără resursele necesare.
În paralel, statele membre încearcă să păstreze și credibilitatea deciziilor luate la nivel european. În cazul în care opoziția Ungariei va continua, la Bruxelles este luată în calcul și varianta unor soluții alternative pentru ca sprijinul financiar promis să poată fi totuși acordat.
