O tunsoare, o coadă și „războiul merdenelelor”. Cum am nimerit, fără să știu, în mijlocul subiectului zilei din Piața Amzei

Subtitlu: Am ajuns vineri în Piața Amzei cu un scop cât se poate de banal: să-l tund pe cel mic înainte de școală. La plecare, o coadă uriașă la celebra patiserie a lui Nea Mihai mi-a atras atenția. Câteva ore mai târziu am aflat că nu era deloc o zi obișnuită.

Vineri, 21 august, am ajuns în Piața Amzei dintr-un motiv care nu avea absolut nicio legătură cu jurnalismul, merdenelele sau vreun scandal bucureștean.

Am mers să-l tund pe cel mic. Vine școala, iar părul lui, lung și cârlionțat, avea nevoie de câteva îmbunătățiri înainte de începutul noului an. Am ajuns, s-a tuns, am rezolvat problema și ne-am pregătit să plecăm.

Doar că, la ieșire, ceva era greu de ignorat.

În fața Patiseriei Amzei era o coadă impresionantă. Oameni unul după altul, întinși de-a lungul trotuarului, așteptând să ajungă la tejgheaua micii patiserii cunoscute de ani de zile pentru merdenelele sale.

Nu trec foarte des prin Piața Amzei, dar patiseria o cunosc. E unul dintre acele locuri despre care bucureștenii vorbesc simplu: „merdeneaua de la Nea Mihai”. Fără branding complicat, fără farfurii sofisticate și fără prea multe explicații.

M-am întrebat dacă așa este în fiecare zi.

„Oare e mereu coada asta?”

Sau poate, pur și simplu, nimerisem într-o zi mai aglomerată.

Am scos telefonul și am filmat câteva secunde. Mi-am spus că ar putea ieși un reportaj scurt pentru Radar Local. Două-trei vorbe despre un loc vechi din București care încă reușește să strângă oameni la coadă într-o vreme în care orașul se umple de patiserii artizanale, croissante sofisticate și concepte gastronomice cu nume franțuzești.

Nici nu apucasem bine să construiesc povestea în minte.

Mai târziu deschid presa și dau peste exact aceeași coadă.

Doar că explicația era cu totul alta.

„Războiul merdenelelor”

Gândul relata vineri seară că numărul neobișnuit de mare de clienți nu era întâmplător. Oamenii veniseră inclusiv pentru a susține Patiseria Amzei după controversa provocată de o postare asociată Casei Mița Biciclista și de mesajul lui Edmond Niculușcă.

Totul pornise de la un clip în care merdeneaua cu margarină de la Nea Mihai fusese pusă în opoziție cu produse de patiserie prezentate drept mai rafinate. Tonul și asocierea dintre gusturile culinare și statutul social au provocat un val de critici în mediul online.

Iar răspunsul unei părți dintre bucureșteni nu s-a limitat la comentarii pe Facebook.

Au venit la coadă.

Reporterii Gândul au găsit oameni care spuneau că așteaptă chiar și aproximativ 30 de minute pentru o merdenea. Unii cumpărau patru sau cinci bucăți. Printre cei ajunși la patiserie s-au numărat Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi, și Zarug.

Dan Teodorescu a rezumat motivul venirii în câteva cuvinte: nervi și poftă.

Coincidență sau nu, filmam același subiect

Și aici povestea devine amuzantă pentru mine.

Eu nu știam nimic din toate acestea când am scos telefonul în Piața Amzei.

Nu venisem să documentez „războiul merdenelelor”. Nu urmăream reacția oamenilor de pe internet și nici nu știam că în acea zi patiseria devenise, pentru câteva ore, un soi de punct de întâlnire pentru cei deranjați de controversă.

Pur și simplu văzusem o coadă neobișnuit de mare și mi se păruse că acolo există o poveste.

Și chiar exista.

Uneori asta este partea frumoasă a jurnalismului local: nu trebuie să cauți întotdeauna subiectul. Uneori te duci să-ți tunzi copilul, ieși din frizerie și subiectul este chiar pe trotuarul din fața ta.

Scandalul s-a stins, merdeneaua a rămas

Între timp, Edmond Niculușcă și-a cerut public scuze lui Nea Mihai. A recunoscut că mesajul său a rănit oameni și amintiri și l-a descris pe patronul patiseriei drept un simbol al Pieței Amzei.

Povestea a ajuns inclusiv la primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, care a comentat împăciuitor că Bucureștiul are loc și pentru merdenele, și pentru croissante.

Iar sâmbătă, Nea Mihai a transmis propriul mesaj. Le-a mulțumit celor care au venit să îl susțină și a spus că nu își dorește un război, ci ca în București să existe loc pentru toată lumea.

Poate că aceasta este și concluzia cea mai potrivită.

Bucureștiul are loc și pentru croissantul cu unt, și pentru merdeneaua cu margarină. Pentru localuri noi și pentru patiserii în care oamenii merg de zeci de ani. Pentru gusturi sofisticate și pentru gusturi care au mai mult de-a face cu memoria decât cu gastronomia.

Cert este că vineri, în Piața Amzei, bucureștenii au ales merdeneaua.

Și au stat la coadă pentru ea.