Nicușor Dan va participa la prima reuniune a Consiliului pentru Pace

Președintele a anunțat că va merge săptămâna viitoare la Washington, la prima reuniune a Consiliului Păcii convocat de Donald Trump, unde România va participa cu statut de observator.
Șeful statului spune că va folosi reuniunea pentru a reafirma sprijinul României pentru eforturile internaționale de pace și „deschiderea de a participa” la procesul de reconstrucție din Fâșia Gaza, conform mesajului publicat pe Facebook.
„Voi participa sǎptǎmâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington… România va avea calitate de observator…”
NicuȘOR DAN
Nicușor Dan argumentează decizia prin raportare la procesul diplomatic „consacrat” de rezoluția adoptată în noiembrie de Consiliul de Securitate al ONU, inițiată de SUA, subliniind că România a susținut constant identificarea unei soluții pentru încheierea conflictului și a oferit sprijin civililor din Gaza, inclusiv prin evacuări medicale de urgență.
Deplasarea la Washington va fi prima vizită în SUA a președintelui României de la preluarea mandatului, iar participarea ca observator marchează, cel puțin în acest stadiu, o prezență „de lucru” în formatul inițiat de administrația americană, fără angajamente de aderare deplină anunțate public.
