Nicușor Dan, la Helsinki: Flancul Estic devine o chestiune concretă

Președintele Nicușor Dan a susținut marți după-amiază declarații de presă la Helsinki, în contextul participării sale la Summitul Statelor UE de pe Flancul de Est, organizat la House of the Estates, în capitala Finlandei.
Referindu-se la coordonarea europeană în contextul războiului din Ucraina, Nicușor Dan a afirmat că discuțiile recente, inclusiv cele de la Berlin, au vizat modul în care statele UE pot acționa coerent în fața amenințărilor de securitate.
„Până acum, Flancul Estic a fost o noțiune abstractă. Acum este o chestiune concretă. Toată chestiunea este cât de bine vor fi reprezentate interesele României”, a declarat președintele, arătându-se optimist în privința capacității României de a valorifica oportunitățile europene.
Investiții în apărare și programul SAFE
Nicușor Dan a subliniat că, indiferent de evoluția războiului din Ucraina, amenințarea Rusiei rămâne, chiar și în eventualitatea unui acord de pace. În acest context, România va continua să investească în apărare.
„Vom continua să investim în apărare. Avem un program de înzestrare a armatei până în 2040. Cea mai importantă parte am pus-o în SAFE. Avem doi ani în care să folosim SAFE și apoi, pe zona militară, vrem să încercăm să cheltuim mai mult”, a precizat șeful statului.
Justiția, între administrare internă și modificări legislative
Întrebat despre documentarul Recorder și decizia favorabilă a lui Cristi Danileț la CEDO, președintele a anunțat o discuție programată cu reprezentanții magistraților care doresc să semnaleze probleme din sistemul de justiție.
Nicușor Dan a explicat că principala miză este administrarea sistemului din interior, prin structuri de conducere eficiente la nivelul instanțelor și al Consiliului Superior al Magistraturii. În paralel, a admis că pot fi necesare și modificări legislative, dar a subliniat că nu susține ingerințe politice în justiție.
„Eu nu sunt adeptul unor cedări dinspre sistemul de justiție către partea politică”, a spus președintele.
Tensiuni în coaliție, dar stabilitate guvernamentală
Referitor la eventuale demisii și la conflictele din interiorul coaliției de guvernare, inclusiv la voturi date împotriva unor miniștri, Nicușor Dan a declarat că situația este dificil de înțeles, dar că, în acest moment, coaliția funcționează.
„Nu cred că e ok ca un partid din coaliție să voteze împotriva unui ministru. Dar pentru moment această coaliție funcționează și e bine că funcționează. Acest lucru dă un semnal partenerilor internaționali”, a afirmat șeful statului, adăugând că și-ar dori „mai puțin zgomot de fond” în viața politică.
Vizite externe: Finlanda, Marea Britanie și Bruxelles
Vizita președintelui în Finlanda a început luni, cu întâlniri cu reprezentanți ai industriei de apărare și aerospațiale și cu membri ai diasporei românești. Marți dimineață, Nicușor Dan a vizitat VTT Technical Research Centre of Finland, în orașul Espoo, iar ulterior a participat la lucrările summitului UE de pe Flancul de Est.
Marți seară, președintele va pleca în Marea Britanie, unde va avea întâlniri cu comunitatea românească și cu reprezentanți ai mediului de afaceri român și britanic. Agenda externă continuă joi, la Bruxelles, unde Nicușor Dan va participa la Summitul UE – Balcanii de Vest și la reuniunea Consiliului European.
Sursa foto: Presedintele Romaniei
