Eveniment

Nicolescu solicită despăgubiri pentru „eroare judiciară”: 6,2 milioane lei

I.O. ·

Fostul deputat liberal Cătălin Theodor Nicolescu, condamnat în 2019 la opt ani de închisoare pentru luare de mită în dosarul ANRP, cere acum statului român plata sumei de 6,2 milioane de lei, exact valoarea confiscată prin hotărârea de condamnare.

Nicolescu a deschis un proces civil prin care solicită „repararea prejudiciilor rezultate din erori judiciare”. Tribunalul București i-a respins cererea în noiembrie 2025, iar fostul parlamentar a declarat apel.

Dosarul va fi analizat de Curtea de Apel București, primul termen fiind stabilit pentru 3 aprilie 2026.

Cazul ANRP a vizat despăgubiri acordate pentru terenuri evaluate mult peste valoarea reală. În perioada 2014–2015, procurorii DNA au trimis în judecată 20 de persoane în două dosare de corupție, cu un prejudiciu total estimat la peste 146,5 milioane de euro. În 2018, în primă instanță, inculpații au primit pedepse cu executare, însă în apel, în 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat doar pe Nicolescu, ceilalți fiind achitați pentru abuz în serviciu, după decizii ale Curții Constituționale.

Deși instanța a dispus confiscarea sumei de 6,2 milioane de lei, fostul deputat nu a achitat banii. Condamnat la opt ani, el a fost eliberat condiționat în martie 2024, după ce a executat efectiv 4 ani, 4 luni și 23 de zile. În plus, în 2023, Curtea de Apel București a dispus ridicarea sechestrului asupra mai multor bunuri, inclusiv o vilă și alte imobile din Pitești, precum și un autoturism Jaguar, reținând că statul român nu a deschis o acțiune civilă pentru recuperarea prejudiciului în termenul legal.

În martie 2025, Nicolescu a cerut în instanță ca statul să îi plătească despăgubiri de 6,2 milioane de lei, susținând că suma confiscată ar fi fost stabilită eronat, invocând diferențe între acuzațiile din rechizitoriu și concluziile instanței privind numărul de acțiuni primite și valoarea acestora. Tribunalul București a respins argumentele, arătând că stabilirea prejudiciului și confiscarea sunt atributul instanței penale și că procedura privind erorile judiciare nu poate fi folosită ca o cale suplimentară de atac a unei hotărâri definitive.