Eveniment

Negocieri pentru proiectele de apărare finanțate prin SAFE

I.O. ·

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că Direcția Generală pentru Armamente a transmis invitații către firmele aprobate de CSAT pentru proiectele incluse în programul SAFE. Companiile urmează să participe la negocieri pentru procedurile de achiziție publică aflate în derulare.

Instituția precizează că proiectele au fost aprobate anterior de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și de Parlament, iar evaluarea ofertelor este realizată de comisii special desemnate și de experți din structurile MApN. Ministerul susține că procedurile se desfășoară independent, cu respectarea legislației din domeniul achizițiilor publice.

„Comisiile de evaluare nominalizate și experții cooptați din cadrul structurilor MApN au deplina responsabilitate a derulării acestora, funcționând independent și acționând în mod imparțial și obiectiv”, a transmis ministerul.

MApN mai arată că nu vor fi semnate contracte considerate dezavantajoase sau care ar încălca principiul utilizării eficiente a banilor publici. Precizarea vine în contextul în care România pregătește investiții consistente în capabilități militare, printr-un mecanism european de finanțare dedicat apărării.

Guvernul a aprobat recent semnarea unui acord de împrumut între România și Comisia Europeană, în valoare de aproximativ 16,68 miliarde de euro, prin programul SAFE. După semnare, acordul trebuie aprobat prin lege, potrivit procedurilor privind datoria publică.

La nivelul Uniunii Europene, programul SAFE pune la dispoziția statelor membre 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi cu dobândă competitivă, pentru investiții în domeniul apărării. România are a doua cea mai mare alocare anunțată, după Polonia.