Eveniment

Moțiunea anti-Bolojan ajunge în Parlament

I.O. ·

Moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan este prezentată miercuri, 29 aprilie, în plenul reunit al Parlamentului. Documentul a fost inițiat de grupurile parlamentare ale PSD, AUR și PACE – Întâi România și cere demiterea Executivului.

Moțiunea poartă titlul „STOP «Planului Bolojan» de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului”. Potrivit calendarului stabilit de Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, textul este citit miercuri, de la ora 12:30.

Dezbaterea și votul sunt programate pentru 5 mai, de la ora 11:00. Votul va fi secret, cu bile. Moțiunea a fost semnată de 253 de parlamentari, potrivit datelor anunțate înaintea prezentării în plen.

Autorii documentului îl acuză pe premier că ar confunda reforma cu vânzarea activelor statului și susțin că Executivul ar pregăti o amplă înstrăinare de active strategice. În text se vorbește despre companii ale statului, listări, plasamente accelerate și decizii care, în opinia semnatarilor, nu ar fi suficient explicate public.

„România nu este o marfă, iar companiile statului nu sunt active de lichidat pentru a acoperi eșecuri politice”, se arată în moțiunea de cenzură.

Semnatarii mai susțin că măsurile Guvernului ar afecta nivelul de trai și ar accentua tensiunile sociale. Aceștia acuză Executivul că prezintă drept reformă un set de politici care, în interpretarea lor, ar duce la sărăcirea populației și la pierderea controlului asupra unor resurse importante.

Moțiunea readuce în discuție și controversa legată de declarația premierului despre anumite categorii de persoane comparate cu „șobolanii” care rod din cămara statului. Inițiatorii critică formularea și susțin că șeful Guvernului ar fi trebuit să își ceară scuze public.

Documentul se încheie cu solicitarea fermă ca Guvernul Bolojan să plece de la Palatul Victoria. Rămâne de văzut dacă votul din 5 mai va produce o schimbare majoră pe scena politică sau dacă Executivul va reuși să supraviețuiască noii încercări de demitere.