Close
Eveniment

Ministrul Moșteanu, acuzat că și-a falsificat studiile universitare

Ministrul Moșteanu, acuzat că și-a falsificat studiile universitare
Avatar photo
  • PublishedNovember 27, 2025

Controversele din jurul CV-ului ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, se amplifică după ce noi informații arată că instituțiile la care acesta susține că a studiat îi contrazic declarațiile. Libertatea publică joi o investigație amplă din care reiese că Moșteanu ar fi ocupat funcții publice pentru care legea cerea studii superioare, invocând o facultate privată care susține acum că nu l-a avut niciodată student.

Pe site-ul TAROM, în perioada în care era consilier al ministrului Transporturilor și membru în consilii de administrație ale unor companii de stat, Moșteanu figura ca absolvent al Universității Athenaeum, specializarea Management. Însă instituția spune clar: în perioada 1996–2000, programul nu exista, iar Moșteanu „nu a fost niciodată student”.

Declarația oficială este semnată de prof. univ. dr. Emilia Vasile, președintele Senatului Universității.

Între februarie și iunie 2016, Moșteanu a fost membru în CA la TAROM – perioadă în care legea cerea obligatoriu diplomă de licență. Aceasta este perioada în care ministrul s-ar fi aflat în ilegalitate, conform investigației. Abia din iunie 2016 legislația s-a schimbat, eliminând cerința diplomelor universitare.

Ulterior, studiile controversate au dispărut din CV-ul oficial al ministrului. În varianta actuală, Moșteanu menționează doar Facultatea Bioterra, unde afirmă că ar fi finalizat studiile în 2015, deși instituția s-a confruntat în trecut cu scandaluri legate de falsificarea diplomelor și chiar cu retragerea temporară a dreptului de a emite acte de studii.

Ministrul susține că a abandonat Politehnica în anul III, a lucrat în Regie într-un club, apoi a reluat studiile „pentru a fundamenta cunoștințele”, absolvind în cele din urmă Bioterra.

Între timp, datele din CV rămân contradictorii:

  • Universitatea menționată inițial neagă că l-a avut student;
  • Programul afirmat de ministru nu exista în perioada în care spune că a studiat;
  • Diploma finală provine de la o instituție cu istoric de probleme privind actele de studii.

Firma de publicitate a lui Ionuț Moșteanu – Total Branding Partners SRL – a înregistrat creșteri masive de profit din momentul intrării acestuia în funcții importante. În 2024, profitul a crescut cu 269%, ajungând de 23 de ori mai mare decât în 2015. În paralel, companii colaboratoare cu profil auto și carburanți au obținut contracte pe bani publici în baza unor hotărâri de guvern recente.

Investigația jurnalistică ridică întrebări serioase despre parcursul academic al ministrului Apărării și despre legalitatea ocupării unor funcții publice în trecut. Până în acest moment, Moșteanu nu a oferit un răspuns clar privind contradicțiile dintre CV și declarațiile instituțiilor de învățământ.

Distribuie acest articol
Avatar photo
Written By
C.J.