Mélenchon candidează la prezidențialele din Franța

Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii de stânga La France Insoumise, a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din Franța, programate anul viitor. Este a patra încercare a acestuia de a ajunge la Palatul Élysée.
„Da, sunt candidat”, a declarat Jean-Luc Mélenchon, într-o intervenție televizată.
În vârstă de 74 de ani, Mélenchon este una dintre cele mai cunoscute figuri ale stângii franceze. A fost ministru în perioada în care activa în Partidul Socialist și a mai candidat la alegerile prezidențiale din 2012, 2017 și 2022.
La scrutinul din 2022, Mélenchon s-a clasat pe locul al treilea, după Emmanuel Macron și Marine Le Pen. De această dată, liderul La France Insoumise susține că tabăra sa este deja pregătită pentru campanie.
„Mai avem mai puțin de un an până la turul al doilea al alegerilor. La noi, totul este aranjat – avem o echipă, un program electoral și un singur candidat”, a spus Mélenchon.
Alegerile din Franța se anunță deschise, în condițiile în care Emmanuel Macron nu mai poate candida pentru un al treilea mandat. În cursă este așteptat și Édouard Philippe, fost premier al lui Macron, care ar urma să reprezinte zona de centru-dreapta.
O miză importantă rămâne situația lui Marine Le Pen. Lidera Rassemblement National riscă să nu poată candida, după o condamnare într-un dosar privind deturnarea de fonduri europene, pe care încearcă să o conteste în apel.
Dacă Le Pen nu va putea intra în cursă, Jordan Bardella este considerat posibilul candidat al Rassemblement National. Formațiunea de extremă dreapta rămâne bine poziționată în sondaje, chiar dacă nu a reușit să câștige controlul asupra unor mari orașe la alegerile municipale din martie.
Sursa foto: BBC.com
