Kristof Lajos, condamnat definitiv la 7 ani și 10 luni de închisoare

Curtea de Apel București a decis, miercuri, condamnarea definitivă a lui Kristof Lajos, cunoscut în spațiul public drept „antrenorul de genii”, la 7 ani și 10 luni de închisoare, într-un dosar de viol asupra unor minori.
Instanța de apel a redus pedeapsa stabilită inițial de Judecătoria Sectorului 4 București, care îl condamnase la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală. În același timp, au fost reduse și despăgubirile civile la 30.000 de euro: 10.000 euro pentru un copil și 20.000 euro pentru fratele acestuia.
Potrivit soluției instanței, lui Kristof Lajos i s-au aplicat pedepse distincte (inclusiv 6 ani pentru una dintre fapte și 5 ani și 6 luni pentru o altă faptă), care au fost contopite, rezultând pedeapsa finală de 7 ani și 10 luni, în regim de detenție. Totodată, instanța a dispus interdicția de a se apropia de minor și de a comunica cu acesta, precum și de a se apropia la mai puțin de 150 de metri de locuința și școala copilului, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
Dosarul a fost instrumentat după ce, în vara anului 2024, bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost prins în flagrant în timp ce agresa sexual un băiat de 14 ani. Ancheta a indicat că adolescentul ar fi fost atras în apartamentul lui prin promisiuni de beneficii și bani, iar ulterior anchetatorii au stabilit că ar fi fost agresat și fratele acestuia.
Kristof Lajos se prezenta ca „mentor” și a înființat o școală de mentorat pentru copii dotați, unitate despre care se arată că nu era acreditată de Ministerul Educației.
