Ioana Ginghină, despre culisele „La Măruță”: „Au fost lacrimi foarte multe”

Ioana Ginghină a povestit ce s-a întâmplat în spatele camerelor în ziua în care echipa emisiunii „La Măruță” ar fi aflat că urmează să fie concediată, după decizia de eliminare a show-ului din grila Pro TV. Actrița, care a avut o rubrică săptămânală în emisiune timp de aproape doi ani, spune că atmosfera din platou s-a schimbat radical: emoție puternică, tensiune și lacrimi, înainte ca emisiunea să intre în direct sau la filmare.
Ginghină a declarat că vestea a lovit echipa din plin și că, în acea zi, îi era greu să își controleze emoțiile. Mai mult, colegii i-ar fi atras atenția să nu lase tristețea să se vadă pe ecran.
„Marți n-a fost o zi… În spate, în platou, nu era toată lumea fericită. Adică erau lacrimi foarte multe în spatele camerelor. Părerea mea e că nici n-am mai fost eu. Ei ziceau: «Bă, să nu se vadă!». Dar era foarte greu”, a spus Ioana Ginghină, într-o declarație pentru Viva.
Actrița a explicat că, după aproape doi ani în echipă, ajunsese să se simtă „ca într-o familie”, mai ales că îi cunoștea pe mulți dintre colegi din proiecte TV anterioare. Rutina zilei de marți devenise pentru ea o obișnuință atât de naturală, încât nu o mai percepea ca pe o simplă obligație profesională.
„Echipa de acolo este atât de caldă și de frumoasă și mă simțeam așa de bine… mă duceam acolo, veneam cu hainele cu care trebuia să mă schimb, intram, «hai, care, unde, cine, cine vine cu mine jos să mă machiez?». Mă simțeam ca acasă, nu era pentru mine un job”, a mai spus Ginghină.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, emisiunea „La Măruță” ar urma să aibă ultima ediție pe 6 februarie, iar decizia de eliminare din grilă ar fi fost luată pe fondul audiențelor mai slabe din ultima perioadă. În acest moment, nu este clar ce va fi difuzat în locul emisiunii. Inițial au fost menționate seriale orientate către publicul feminin, dar au apărut și zvonuri despre un posibil nou format, inclusiv un show matrimonial, vehiculat în discuții.
