Holograf, între doliu și concert

Sâmbătă dimineață, la Crematoriul Vitan Bârzești, ultimul drum al lui Iulian Vrabete a avut o greutate aparte. Între orele 09:00 și 11:00, ceremonia funerară a continuat într-un cadru apăsat de emoție, iar în fața crematoriului s-a scris una dintre cele mai tulburătoare imagini ale acestei despărțiri: colegii și prietenii din Holograf au venit să-și ia rămas-bun de la omul alături de care au împărțit ani de muzică, turnee și viață.

Dacă la ceremonia de vineri, de la Sala Palatului, membrii trupei nu au putut fi prezenți, fiind plecați la concert în Arad, sâmbătă dimineață aceștia au ajuns la crematoriu în frunte cu Dan Bittman. Prezența lor a fost una discretă, dar puternică, fără gesturi teatrale, fără cuvinte mari, doar cu acea sobrietate pe care o aduce o despărțire adevărată.

Poate cel mai apăsător detaliu al dimineții a fost chiar felul în care au sosit: cu duba de concert. Mașina care, în mod normal, anunță plecarea spre scenă, un nou oraș, un nou public, a devenit de această dată vehiculul unei ultime opriri. Între două destinații, între doliu și obligația de a merge mai departe, colegii lui Iulian Vrabete au traversat una dintre cele mai grele dimineți.

Imaginea a spus aproape totul fără să mai fie nevoie de explicații. Muzicienii au venit să fie acolo pentru colegul lor, apoi urmau să plece mai departe, spre Reșița, unde trupa are programat un nou concert în această seară. Un contrast dur, aproape imposibil de dus: de la ceremonia de rămas-bun la luminile scenei, de la tăcerea crematoriului la zgomotul unui nou spectacol.

În astfel de momente, viața de artist își arată poate cea mai crudă față. Durerea nu suspendă programul, iar scena nu așteaptă ca inimile să se liniștească. Pentru cei din Holograf, dimineața de sâmbătă a fost despre loialitate, prietenie și respect, într-o formă simplă și profundă: au venit să fie lângă Iulian Vrabete înainte de a urca din nou în ritmul unei alte seri de concert.

La plecare, niciunul dintre membrii trupei nu a dorit să facă declarații presei prezente. Și poate că tocmai această tăcere a spus cel mai mult. A fost o despărțire fără discursuri, fără fraze pregătite, fără explicații. Doar prezență, reculegere și un ultim drum parcurs împreună, înainte ca fiecare să se întoarcă, cu durerea lui, spre ceea ce știe să facă mai departe.

Pentru cei care i-au văzut sosind și plecând aproape imediat, scena de la Crematoriul Vitan Bârzești va rămâne, probabil, una dintre cele mai puternice imagini ale acestor zile: colegii lui Iulian Vrabete venind cu duba de concert să-și ia rămas-bun, apoi plecând din nou la drum. Un drum greu, în care muzica și pierderea s-au întâlnit, pentru câteva ore, în cel mai omenesc fel posibil.