Fost șef de la Apele Române, condamnat pentru folosirea utilajelor statului

Fostul director al Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad, Petru Avram, a fost condamnat de instanță pentru abuz în serviciu, într-un dosar privind folosirea resurselor instituției publice în beneficiul unei firme private asociate familiei fostului ministru al Mediului, Costel Alexe. Sentința nu este definitivă.
Potrivit publicației 7Iași, instanța a stabilit că, în perioada mai–iunie 2020, angajați ai Apelor Române, alături de utilaje, combustibil și echipamente ale instituției, au fost mobilizați pentru lucrări de deznisipare la mai multe puțuri aparținând unei societăți private din zona Sculeni.
În hotărâre sunt menționate resurse ale statului folosite pentru intervenție, printre care tractor, remorcă, schelă de foraj, motocompresor, autoturisme de serviciu și combustibil achitat din fonduri publice. Judecătorii au reținut că activitatea a fost coordonată din interiorul instituției conduse atunci de Petru Avram și desfășurată în timpul programului de lucru.
Apărarea fostului director, care a susținut că angajații ar fi participat voluntar și în afara atribuțiilor de serviciu, a fost respinsă. Din probele analizate, inclusiv declarații de martori, foi de parcurs și documente interne, a rezultat că deplasarea oamenilor și folosirea utilajelor au fost organizate pe cale ierarhică.
Instanța a reținut și existența unei relații apropiate între Petru Avram și Costel Alexe, în contextul deciziilor administrative analizate în dosar. În motivare este descris și un episod în care, după defectarea unui utilaj în curtea fermei, alte resurse ale ABA Prut-Bârlad au fost folosite pentru remedierea situației.
După apariția informațiilor în spațiul public, judecătorii au consemnat că în instituție au existat discuții despre modul în care urmau să fie formulate declarațiile. Angajaților li s-ar fi sugerat să spună că lucrarea nu avea legătură cu Apele Române sau că s-au deplasat acolo în timpul liber. Petru Avram a fost însă achitat pentru acuzația de influențare a declarațiilor, pe motiv că faptele ar fi avut loc înainte de începerea urmăririi penale.
Fostul director a fost condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare, interzicerea unor drepturi pentru 3 ani, 80 de zile de muncă în folosul comunității și plata prejudiciului stabilit de instanță către ABA Prut-Bârlad. Hotărârea poate fi atacată cu apel.
Petru Avram a devenit cunoscut după o investigație Recorder, în care era descris ca având un comportament autoritar față de subordonați și în care apărea formularea potrivit căreia s-ar fi autointitulat „animal politic”. Aceeași investigație a relatat și despre angajarea în instituție a unei persoane fără pregătire tehnică în domeniul apelor.
Sursa foto: Ziarul de Iași
