Florin Manole: pensii, alocații și salarii înghețate în 2026

Ministrul Muncii, Florin Manole, a confirmat că în anul 2026 pensiile, alocațiile pentru copii și salariile din sectorul public nu vor fi majorate, precizând că măsurile au fost deja adoptate în „pachetul 1” de decizii ale Guvernului Bolojan. Declarațiile au fost făcute la Digi24, în contextul îngrijorărilor legate de presiunea economică asupra firmelor mici și de posibile restructurări în administrația publică.
Manole a susținut că statul are la dispoziție mecanisme și resurse, inclusiv din fonduri europene, care pot fi folosite pentru stimularea angajărilor și pentru sprijinirea tinerilor aflați la primul loc de muncă, însă a subliniat că o parte dintre soluții depind de decizia politică și de acordul la nivel guvernamental.
Ministrul a explicat că PSD ar fi propus încă din toamna lui 2025 un pachet mai larg de relansare economică, care include subvenții pentru angajări și măsuri pe mai multe domenii – piața muncii, sănătate, energie și agricultură. Manole a admis că nu toate inițiativele partidului său au fost acceptate, deși unele teme precum plafonarea prețurilor la alimente și majorarea salariului minim ar fi fost negociate și aprobate prin consens.
În ceea ce privește veniturile populației, ministrul a afirmat că în 2026 punctul de pensie rămâne blocat, iar aceeași logică se aplică alocațiilor și salariilor bugetarilor, care vor rămâne la nivelul actual pe tot parcursul anului viitor.
În paralel, Guvernul ar lua în calcul măsuri compensatorii pentru pensionarii cu venituri mici, însă acestea ar urma să fie acordate „în limita resurselor bugetare”. Manole a amintit și de ajutorul lunar de 50 de lei pentru gospodăriile cu venituri foarte mici, acordat în funcție de consum, program care ar fi fost prelungit până la finalul lui 2026.
„Din primul pachet Bolojan a decis înghețarea punctului de pensii. În compensare vom putea veni, dacă ne permit resursele, cu un sprijin pentru pensionarii cu venituri mici. Și alocațiile au aceeași soartă. Sunt lucruri care au fost adoptate în pachetul 1. În sectorul public salariile rămân înghețate pe parcursul acestui an”, a declarat Florin Manole.
