Elizabeth Omoregie, aproape de despărțirea de CSM București

Elizabeth Omoregie (28 de ani), una dintre piesele de bază ale CSM București, este tot mai aproape de a părăsi clubul campioanei. Coordonatoarea a refuzat prelungirea contractului, iar din unele surse sustin ca are deja o ofertă concretă din Ungaria, de la Ferencvaros – adversara directă a bucureștencelor în grupa B a Ligii Campionilor.
Jucătoarea cu origine mixtă – născută la Atena, cu tată nigerian și mamă bulgăroaică, naturalizată slovenă în 2017 – evoluează la CSM din 2018 și este considerată una dintre cele mai importante sportive din lot. Omoregie nu a luat încă o decizie finală, însă surse din club confirmă că opțiunea FTC este în acest moment cea mai avansată.
Situația complică și mai mult planurile CSM, care are doar 5 jucătoare sub contract pentru sezonul viitor: Anne Mette Hansen, Valeria Maslova, Tanja Brnovic, Kristina Novak și Alexandra Szoke. În plus, extrema Trine Ostergaard și-a exprimat dorința de a reveni în Danemarca, iar portarii Evelina Eriksson și Gabriela Moreschi analizează, la rândul lor, oferte din alte ligi.
În cazul în care Omoregie va semna cu Ferencvaros, în locul ei ar putea ajunge la București rusoaica Daria Dmitrieva, aflată pe lista clubului.
CSM București a fost în negocieri și cu portarul danez Anne Kristensen de la Esbjerg, însă aceasta a ales să meargă tot la Ferencvaros, sub comanda antrenorului Jesper Jensen. Până acum, singurul transfer confirmat este pivotul spaniol Lysa Defo Tcahpchet de la Odense.
Pentru CSM București urmează luni decisive, într-un sezon în care echipa trebuie să gestioneze atât lupta din Liga Campionilor, cât și reconstrucția unui lot afectat de plecări importante.
