Distrugerea spațiilor verzi ar putea deveni infracțiune

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a trimis spre avizare un proiect de Ordonanță de Urgență care înăsprește sancțiunile de mediu și introduce pedepse penale pentru distrugerea spațiilor verzi. Dacă actul va fi adoptat, tăierea sau distrugerea arborilor ar putea deveni infracțiune inclusiv în intravilan și pe proprietăți private, atunci când este afectată o suprafață mai mare de un hectar.
Potrivit explicațiilor oferite de ministră, în astfel de cazuri sancțiunile nu ar mai fi doar contravenționale, ci ar putea ajunge până la închisoare. Diana Buzoianu a legat direct inițiativa de situația din Parcul IOR, unde o parte din zona retrocedată a fost distrusă aproape complet în ultimii ani.
„Pe scurt: ce s-a întâmplat în parcul IOR, dacă se mai repetă și în alte parcuri, să fie sancționat cu închisoarea!”, a precizat Buzoianu.
Cazul IOR a devenit unul dintre cele mai cunoscute exemple de degradare a unui spațiu verde din București. Distrugerea vegetației din zona retrocedată a început încă din 2022, prin incendieri și otrăviri repetate ale arborilor, urmate apoi de tăieri ilegale sancționate, de multe ori, cu amenzi foarte mici. În ciuda protestelor și a mobilizării civice, suprafața afectată a continuat să se degradeze, iar mare parte din vegetație a dispărut.
În paralel, lupta pentru salvarea zonei continuă și în instanță, unde cetățenii din Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan contestă decizia de retrocedare.
Subiectul a readus în discuție și problema exproprierii terenului. Primarul general Ciprian Ciucu a declarat că Primăria Capitalei nu are în acest moment resursele necesare pentru o expropriere totală a celor 12 hectare retrocedate, dar a spus că va încerca să găsească o variantă etapizată de recuperare a terenului.
„Ok, hai să expropriem. De unde bani? Noi acum nu avem bani acum să expropriem pentru Pompeiu, care este o urgență. O să gândim ceva, pe modelul de la Sectorul 6, parcul de la Sere, unde am putut să expropiem ceva pentru parc. O să gândim ceva, să expropiem în timp, o bucățică, astfel încât să fie gestionabil bugetar. Dar să facem o expropriere totală, să dăm 60 de milioane de euro, nu avem cum”, a declarat edilul.
Pentru București, miza noii ordonanțe este clară: dacă proiectul trece, distrugerea unor suprafețe mari de spațiu verde nu ar mai putea fi tratată doar cu amenzi modeste, ci ar intra în zona penală. Iar după cazul IOR, tocmai asta încearcă autoritățile să transmită: că astfel de episoade nu ar trebui să se mai repete.
