Close
București

Dispare plata cash la taxatori în parcările albastre ale PMB

Dispare plata cash la taxatori în parcările albastre ale PMB
Avatar photo
  • PublishedFebruary 27, 2026

Începând cu 28 februarie, șoferii nu mai pot plăti cash la taxatori în parcările publice „albastre” administrate de Compania Municipală Parking București. Măsura înseamnă că plata se face doar prin metode care nu implică interacțiunea cu personalul.

Compania anunțase încă din 31 ianuarie 2026 că renunță la această modalitate de încasare. Decizia vine după ce au fost eliminați cei 33 de încasatori rămași, pe motiv că activitatea nu se mai justifica financiar: încasările erau de ordinul câtorva sute de lei lunar, în timp ce salariul era de 4.600 lei brut.

Procedura de concediere a fost demarată în octombrie 2025, a urmat pașii legali și a fost aprobată de consiliul de administrație, potrivit companiei.

De acum, plata parcării pe locurile albastre se poate face prin: SMS, aplicația Parking București, aplicațiile partenere AmParcat și Qport, parcometre, stațiile SelfPay, respectiv platforma online de abonamente cmpb.ro.

Pentru plata prin SMS, mesajul se trimite la 7576 și conține numărul de ore + numărul de înmatriculare, fără spații (ex.: 1B777PKG pentru o oră). Se pot plăti 1–4 ore (prin 1/2/3/4 la început), iar pentru abonamentul de o zi formatul este ziB777PKG.

Distribuie acest articol
Avatar photo
Written By
I.O.